Organizația Europeană pentru Siguranța Navigației Aeriene, Eurocontrol, a anunțat că din cauza unei defecțiuni tehnice, aproximativ jumătate din cele 30.000 de zboruri programate astăzi, 3 aprilie, vor avea întârzieri. Zborurile europene au întârzieri.
ACTUALIZARE:
Traficul aerian din Europa a revenit la condiții normale de defășurare.
„Putem confirma că toate sistemele noastre funcţionează în mod normal”, a informat Eurocontrol, printr-un mesaj publicat pe rețeaua de socializare Twitter. Reprezentanții Eurocontrol au adăugat că au demarat o analiză aprofundată a problemei cu care s-a confruntat marţi astfel încât, pe viitor, să fie evitate astfel de incidente, relatează Agerpres.
Citiți mai multe AICI.
„Astăzi, 29.500 de zboruri erau aşteptate în reţeaua europeană. Aproximativ jumătate dintre ele ar putea înregistra o întârziere din cauza unei pene a sistemului.”, a precizat Eurocontrol, într-un comunicat citat de AFP.
Eurocontrol semnalase puţin mai devreme o „defecţiune a sistemului ameliorat de gestiune tactică a fluxurilor”, denumit ETFMS.
„Problema cu sistemul ETFMS a fost identificată şi sunt luate măsuri pentru a permite revenirea la normal”, a dat asigurări Eurocontrol, care se aşteaptă ca situaţia să fie restabilită în totalitate „până la sfârşitul serii”.
„Însă planurile de zbor depuse înaintea orei 10.26 UTC au fost pierdute şi li s-a cerut operatorilor aerieni să depună din nou planuri de zbor pentru toate aparatele care nu au decolat încă”, a indicat organizaţia.
În schimb o purtătoare de cuvânt a declarat pentru AFP că este vorba despre o problemă neobişnuită.
Mai multe aeroporturi europene au început să semnaleze în cursul după-amiezii perturbări în activitate.
Aeroportul Amsterdam-Schipol i-a invitat pe călători să consulte informaţiile de pe site-ul său în urma incidentului de la Eurocontrol, menţionând „posibile consecinţe asupra procedurilor de plecare”.
„Traficul nostru se confruntă cu întârzieri din cauza unor probleme în sistemele @eurocontrol.”, a indicat şi aeroportul din Helsinki, pe rețeaua socială Twitter.
La rândul său, aeroportul din Bruxelles a anunţat că decolările „sunt de acum limitate la zece pe oră” şi că evaluează „impactul pentru orele următoare”.
Citiți și despre: