AccorHotels a semnat un acord strategic prin care va promova acțiunile Grupului Mantis din Africa de Sud. De asemenea va aduce în prim plan necesitatea protecției vieții sălbatice de pe continentul african.
Acest grup gestionează un portofoliu de proprietăţi de cinci stele, deţinute sub contract de management sau sub licenţă pe toate cele şapte continente ale lumii.
Parteneriatul strategic este însoţit de lansarea Fondului Comunitar pentru Conservarea Africii (CCFA). Aceasta este o organizaţie nonprofit care urmăreşte să amplifice angajamentul grupurilor de a preveni declinul accelerat al vieţii sălbatice din Africa. Cel de-al 2-lea scop este de a reuni trei organizaţii de conservare importante la nivel internaţional – Wilderness Foundation, Tusk Trust şi African Parks.
„Mantis este un pionier în servicii turistice personalizate în unele dintre cele mai imaginative hoteluri din întreaga lume. Cu acest parteneriat strategic, consolidăm amprenta Grupului în Africa şi avem acces la un brand cu rădăcini şi cu o puternică moştenire, recunoscut pentru angajamentul său de a proteja mediul şi renumele său de prestigiu în spaţiul ospitalităţii.”, a declarat Sebastien Bazin, preşedinte şi CEO al AccorHotels, într-un comunicat remis AGERPRES.
„AccorHotels este unul dintre operatorii hotelieri şi de turism cu cea mai rapidă creştere din întreaga lume. Acest acord reprezintă o propunere atractivă pentru grupul Mantis de a utiliza canalele de distribuţie ale AccorHotels şi de a ajunge la nivel mondial pentru a extinde în continuare conceptele de ospitalitate şi proiectele de sustenabilitate pe care ne-am străduit să le dezvoltăm. Suntem încântaţi să începem acest nou capitol alături de AccorHotels, unde vom acţiona ca ambasadori pentru dezvoltarea portofoliilor şi ofertelor grupurilor noastre.”, a afirmat Adrian Gardiner, fondatorul şi preşedintele grupului Mantis.
Reţeaua Mantis cuprinde 28 de proprietăţi gestionate, alături de o reţea globală de hoteluri şi reşedinţe sub licenţă, inclusiv vile de tip boutique şi proprietăţi emblematice.
AccorHotels este un grup internaţional de turism, care înglobează peste 4.300 de hoteluri, staţiuni şi reşedinţe.
Citiți și: