Un nou accident aviatic a avut loc joi seară. Un elicopter militar rus s-a prăbușit.
Agerpres informează că elicopterul s-a prăbușit în apropiere de enclava rusă Kaliningrad. La bord se aflau doi piloţi care și-au pierdut viaţa în accident. Comunicatul a fost făcut de armata rusă. Informațiile au fost transmise vineri de AFP şi Armenpress.
Accidentul s-a produs joi seară, în jurul orei 23:30 a Moscovei (20:30 GMT), când elicopterul a pierdut contactul cu controlul de trafic aerian. Elicopterul se afla în timpul unui zbor de antrenament de noapte, a indicat Flota rusă a Mării Baltice, într-un comunicat citat de Interfax.
O sursă citată de agenţia TASS, preluată de Armenpress a declarat următoarele: „Conform datelor preliminare, elicopterul s-a prăbuşit în mare.”
„Echipajul elicopterului Ka-29, format din doi piloţi, a murit.”, adaugă comunicatul.
Zborul a avut loc în condiţii meteo normale.
Aparatul Kamov Ka-27 este un elicopter militar dezvoltat pentru forţele navale sovietice şi se află în prezent în serviciu în mai multe ţări. Variantele sale sunt Ka-29 de asalt/transport, Ka-28 pentru export şi Ka-32 de uz civil.
În timpul acestei săptămâni un alt elicopter rus s-a prăbușit. În urma acestui accident, produs pe data de 11 aprilie, șase persoane şi-au pierdut viaţa.
Acest accident aviatic s-a produs în timpul unui zbor de antrenament, miercuri, la Habarovsk în Extremul Orient rus, au anunţat autorităţile locale, informează AFP.
„Toate corpurile au fost găsite”, a adăugat ministrul local al sănătăţii, Aleksandr Vitko, în timp ce serviciile de urgenţă au precizat că au recuperat cele două cutii negre ale aparatului.
Elicopterul Mi-8 s-a prăbuşit în timp ce încerca să efectueze o aterizare de urgenţă în jurul orei locale 11:00 (1:00 GMT), în timpul unui zbor de antrenament la Habarovsk.
Citiți și: