În urmă cu o lună de zile a avut loc un incident pe Aeroportul din Sibiu. Este vorba despre o breșă de securitate.
Ca urmare a solicitărilor de informaţii primite in cursul zilei de astăzi, de la reprezentanţii din presa locală, cu privire la existenţa unui incident de securitate la Aeroportul Internaţional Sibiu, vă comunicăm următoarele:
„În data de 22 martie 2018 două persoane, un adult şi un minor, au escaladat gardul de protecţie al aeroportului, în apropierea remizei de pompieri, pătrunzând neautorizat în perimetrul aeroportului.
Cele două persoane au intenţionat să sustragă un autovehicul, proprietatea aeroportului. Aceștia au fost surprinşi de către personalul aeroportuar care a gestionat situaţia conform procedurilor. Cei doi au fost preluaţi de către Poliţia Transporturi pentru cercetări.”, informează Agerpres
Aeroportul Internaţional Sibiu a pus la dispoziţia poliţiei materialele video care au surprins momentul în care cei doi au pătruns în perimetrul aeroportului în mod ilicit.
Acest incident a fost raportat şi Autorităţii Aeronautice Civile Române, autoritate competenta în domeniul securităţii aviaţiei civile, relatează Agerpres.
Prefectul Sibiului, Adela Muntean, a cerut, miercuri, măsuri sporite de pază pe Aeroportul Internaţional Sibiu.
Pe data de 18 aprilie 2018 a avut loc o grevă de avertisment pe Aeroportul Internațional Sibiu.
Angajații care nu au participat la grevă și-au continuat activitatea.
Iar angajații aflați în grevă nu au făcut nicio acțiune de natură să împiedice continuarea activității de către cei care nu au participat la grevă. Informațiile au fost anunțate printr-un comunicat de presă al Sindicatul Liber Independent al Aeroportului Sibiu.
Citiți mai multe pe această temă AICI.
Sibiu a fost Capitală Culturală a Europei în 2007. Sibiu oferă un sistem de fortificații medievale, foarte bine întreținute. Se află amplasat în depresiunea formată de râul Cibin. Vizitați orașul pentru arhitectura superbă, piețele centrale, turnurile și bastioanele, catedralele și muzeele acestuia.