Atenționare de călătorie: grevă în Grecia pentru 24 de ore

Andrei Beldiman, 30 mai. 2018

Grevă în Grecia – cetățenii români care se află, tranzitează sau doresc să călătorească în Republica Elenă sunt atenționați.

O grevă de 24 ore are loc pe 30 mai, în Grecia, în diferite sectoare de activitate.

Ministerul Afacerilor Externe a emis o atenționare de călătorie. Informează cetățenii români care se află, tranzitează sau doresc să călătorească în Republica Elenă că, pentru data de 30 mai 2018, a fost anunțată grevă generală de 24 de ore. Aeasta a început la ora 00:01 și va ține până la orele 24:00. Următoarele instituții grecești sunt în grevă:

  • 1. Administrația Supremă a Funcționarilor Publici (ADEDY);
  • 2. Confederația Generală a Lucrătorilor din Republica Elenă (GSEE);
  • 3. Federația Navală Panelenă (PNO);
  • 4. OSE – Hellenic Railwais Organization și metroul suburban, inclusiv pe sectorul Doukissis Plakentias – Aeroport Atena;
  • 5. Lucrătorii care asigură transportul în comun (autobuze, inclusiv autobuzele Express care asigură legătura cu Aeroportul din Atena și troleibuze) se vor afla în grevă în intervalul orar 05:00-09:00 și 21:00 – până la sfârșitul programului orar zilnic;
  • 6. Controlorii de trafic aerian vor întrerupe activitatea în intervalul orar 10:00 – 13:00, iar în acest interval orar nicio companie aeriană nu va opera spre și de pe aeroporturile din Republica Elenă.

De asemenea companiile aeriene AEGEAN și OLYMPIC AIR vor anula 6 zboruri și vor modifica ora de plecare la alte 50 de zboruri.

Se recomandă cetățenilor români să verifice cu operatorii de turism orarul de zbor pentru biletele de avion achiziționate.

Cetățenii români pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Atena: +302106728879 și +302106728875. Apelurile vor fi redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCR) și preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență. De asemenea, cetățenii români care se confruntă cu o situație cu caracter de urgență au la dispoziție și telefonul de permanenţă al Ambasadei României în Republica Elenă: +306978996222.

Citiți și despre greva Air France, în urma căreia directorul general al Air France-KLM, Jean-Marc Janaillac, a demisionat.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de Internet http://atena.mae.ro și www.mae.ro. Totodată reamintește faptul că cetățenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziție aplicația „Călătorește în siguranță” (www.mae.ro/app_cs), care oferă informații și sfaturi de călătorie.

← Close