După o erupție scurtă a unui vulcan în Indonezia a fost emis un cod roșu pentru aviație.
Evenimentul a avut loc vineri, 01 iunie 2018. În urma acestuia autorităţile au ridicat nivelul alertei pentru aviaţie la roşu, a declarat un oficial citat de DPA.
Erupţia a durat două minute, dar nu a produs panică în rândul locuitorilor din apropiere, a declarat purtătorul de cuvânt al Agenţiei naţionale de gestionare a dezastrelor naturale, Sutopo Nugroho.
Citiți și despre informații noi despre accidentul aviatic Malaysia Airlines MH370. Căutarea nu s-a încheiat.
Codul roşu pentru aviaţie înseamnă că cenuşa degajată în timpul erupţiei poate afecta zborurile, informează Agerpres.
Nivelul de alertă pentru vulcanul însuşi a rămas la un grad peste cel normal, a precizat purtătorul de cuvânt.
O serie de erupţii ale vulcanului Merapi au provocat moartea a peste 300 de persoane în 2010, notează DPA.
Citiți și despre un incendiu într-un hotel. Turiștii cuprinși de panică încearcă să se salveze coborând de la etaje pe frânghii improvizate. Fotografiile și clipurile sunt uluitoare.
Vulcanul Merapi, cel mai activ din Indonezia, situat în Insula Java cu o populaţie densă, a dat semne periculoase printr-o serie de erupţii care au determinat autorităţile să ordone evacuarea locuitorilor de pe versanţii săi, informează Reuters.
Agenţia pentru Vulcanologie a ridicat cu un grad nivelul de alertă de la cel mai coborât, a anunţat purtătorul de cuvânt al Agenţiei naţionale pentru gestionarea dezastrelor, Sutopo Purwo Nugroho, citat de Xinhua.
”Orice escaladă, cu excepÅ£ia celor realizate în scop ÅŸtiinÅ£ific, sunt interzise pe o rază de trei kilometri de crater”, a declarat el presei.
Patru erupţii au avut loc, cea mai recentă producându-se marţi, 22 mai, la ora locală 1:47. În districtele Sleman şi Klaten au căzut ploi de cenuşă vulcanică, a mai informat purtătorul de cuvânt.
”Noaptea trecută oamenii au fost evacuaÅ£i. Numărul celor evacuaÅ£i continuă să crească”, a mai spus el adăugând că circa 600 de persoane au căutat adăpost în zone mai sigure.
Potrivit Agenţiei pentru gestionarea dezastrelor, erupţiile au fost freatice, ceea ce înseamnă că magma a încălzit apa subterană, iar presiunea a determinat expulzarea aburului.
Vulcanul Merapi se află la circa 28 de kilometri nord de Yogyakarta, cu o populaţie de 2,4 milioane de locuitori, iar mii de persoane trăiesc pe pantele acestui munte.
Merapi a erupt în mod regulat începând din 1948. În noiembrie 1994, fluxul piroclastic format în urma unei erupţii puternice a provocat decesul a 27 de persoane.
În 2010, în urma unei erupţii puternice, 353 de persoane şi-au pierdut viaţa, iar peste 350.000 au fost evacuate din zonele afectate.
În 1930, o erupţie a vulcanului Merapi a lăsat în urmă 1.300 de morţi.
Indonezia are un relief predominant muntos, cu circa 400 vulcani, dintre care 100 sunt activi.