Zborurile de pe Aeroportul din Hamburg au fost reluate luni, 4 iunie, după ce, duminică, o pană de curent a dus la anularea a zeci de curse.
Zborurile spre şi de pe aeroportul din Hamburg (Germania) au fost reluate luni, 4 iunie. Duminică, o pană de curent a dus la anularea a zeci de curse, transmite DPA.
Un purtător de cuvânt al aeroportului a precizat că, la scurt timp după ora 6:30 am (04:30 GMT), un avion al companiei aeriene Pegasus care venea din Antalya a aterizat pe pista aeroportului din Hamburg. Cu toate acestea, conducerea aeroportului i-a avertizat pe pasageri că, în continuare, este posibil să apară unele întârzieri. De asemenea i-a sfătuit să ia legătura cu companiile aeriene, în condiţiile în care 10 sosiri şi 23 de plecări din cele 214 programate pentru ziua de luni au fost anulate.
Citiți și despre un obuz din Al Doilea Război Mondial a fost detonat pe Aeroportul din Bruxelles. Un obuz din Al Doilea Război Mondial, descoperit în cursul unor lucrări la aeroportul internaţional din Bruxelles, a fost dezamorsat în noaptea de vineri spre sâmbătă, transmite AFP.
Conducerea aeroportului a estimat că peste 30.000 de pasageri au fost afectaţi. Crucea Roşie din Germania a pus la punct paturi de campanie în terminalul aeroportului. Aproximativ 90 de persoane şi-au petrecut noaptea în aeroportul din Hamburg, Germania.
Citiți și despre o aterizare de urgență din cauza fulgerelor. Panica a cuprins toți pasagerii aflați la bord. Lucrurile zburau prin cabină. Botul aeronavei a fost afectat. Cum s-a terminat cursa groazei? Citiți AICI.
Cu peste 17 milioane de pasageri în fiecare an, aeroportul din Hamburg este al cincilea mare aeroport din Germania. Într-o zi normală, peste 200 de avioane decolează şi aterizează pe acest aeroport.