Incident pe aeroport: un aligator se plimba fără nicio grijă pe pista aeroportului american
Orlando International.
Pasagerii unui zbor al companiei aeriene Spirit Airlines au fost uimiți de întâlnirea cu reptila. Unul dintre ei a postat un videoclip pe platforma de social-media, Facebook. Aeroportul din Orlando a preluat postarea pe Twitter.
În captura videoclipului scrie „Aceasta este Florida”.
Urmăriți clipul mai jos.
That’s so Florida! Pilots of a Spirit flight departing MCO today had to pause on the taxiway and give right of way to a local resident out for a morning stroll. Passengers caught a rare glimpse of an alligator trudging from one pond to the next. 🐊 pic.twitter.com/xK12ydomLX
— Orlando International Airport (@MCO) June 11, 2018
Incidentul a avut loc luni, 11 iunie 2018.
Velardi, pasagerul care a înregistrat clipul, a declarat pentru Miami Herald că se afla la bordul unui avion al companiei Spirit Airlines. Aeronava decolase de pe Aeroportul Internațional Baltimore-Washington. După aterizare, în timp ce avionul încă rula pe pistă, pasagerul a zărit un aligator pe pistă. Pilotul a făcut un anunț pentru a le atrage atenția pasagerilor.
Citiți și 50 de crocodili au fost confiscați pe Aeroportul Heathrow
Cu toate că pasagerii nu au fost deranjați de mica întârziere, incidente periculoase, care au implicat aligatori, se produc în mod frecvent în Florida. Aceștia apar pe neașteptate pe proprietățile oameni, șocându-i.
Aeroportul din Orlando este printre puținele din lume care au un biolog și un expert în mediul sălbatic în echipa de la sol. Purtătorul de cuvânt al aeroportului, Carolyn Fennell, a declarat pentru Orlando Sentinel că întâlnirile cu animalele sălbatice, deși nu sunt întâmplări comune, se întâmplă destul de des. Aeroportul acoperă o suprafață de aproximativ 14 000 de acri, inclusiv peste 200 de acri acoperiți de apă.
Citiți și Captură șocantă pe aeroport. Reptile găsite în bagajul unui pasager
Se estimează că 5 milioane de aligatori americani trăiesc în sud-estul Statelor Unite, iar un sfert dintre ei sunt localizați în Florida. Deși nimeni nu a fost rănit în acest caz special, atacurile aligator au devenit un fenomen comun în Florida.