Decizie șocantă în cazul unui incident în avion, căpitanul a refuzat să decoleze din cauza unui cuplu care avea un copil cu dizabilități.
Un cuplu din India, împreună cu fetița lor cu dizabilități, a întâmpinat momente incredbile la bordul unei aeronave a companiei Singapore Airlines.
Căpitanul a refuzat să decoleze atâta timp cât copilul lor se afla la bord. Fetița în vârstă de 5 ani cântărea 8,5 kilograme și avea înălțimea unui copil de 1 an. Pilotul nu a fost de acord ca aceasta să zboare folosind o centură de siguranță pentru copii.
Incidentul a ajuns în presă după ce mama fetiței, Divya George, a postat povestea ei pe mediile de social media.
Citiți și Incident la bordul unui avion. 400 de pasageri blocați în avion, fără ventilație
Aceasta a postat pe pagina sa de Facebook: „Zborul nostru care urma să decoleze la ora 7:35 dimineața, a fost întârziat cu o oră, pentru că pilotul a refuzat să zboare cu copilul meu cu nevoi speciale la bord. Vrea să ne dea jos din avion pentru că refuză să o ia”. Într-un altă postare a scris că ea și soțul său sunt „întristați dincolo de cuvinte”. Ea a afirmat, de asemenea, căpitanul a spus că nu este problema lui dacă copilul alunecă de pe scaun și se accidentează în timpul zborului.
Divya a împărtășit și o imagine în care își ținea fiica în brațe și a scris:
„Solicitarea noastră de a folosi o centură de siguranță pentru copii a fost respinsă deoarece este vorba despre un copil cu scaunul ei propriu. Chiar dacă are 5 ani, ea cântărește 8,5 kg și are dimensiunea unui copi de 1 an. Căpitanul a invocat motive de siguranță pentru decizia sa. A adăugat că nu poate să ne lase să zburăm în timp ce o ținem în poală, cu o centură de siguranță pentru copii.”
Citiți și Incident aviatic Qantas. Un avion al companiei a intrat în cădere liberă
„A refuzat să iasă și să ne vorbească timp de o oră. Le-a transmis însoțitorilor de zbor să ne spună că am putea fie să fim coborâți din avion, fie să o lăsăm pe fiica noastră pe scaunul ei. În cele din urmă, când am vorbit cu el, menționând că ea poate aluneca de pe scaun și se poate răni, a spus: „atunci este problema companiei aeriene”.”
Cum ați fi reacționat dacă ați fi fost în locul părinților?