Mii de zboruri pot fi anulate sau întârziate în această săptămână. Zeci de mii de pasageri care călătoresc către principalele orașe din Spania așteaptă noi informații.
O nouă grevă a controlorilor de trafic aerian din Spania se preconizează că va izbucni în următoarele zile, informează dailystar.co.uk.
Greva va afecta aeroporturile de pe coasta de est a Spaniei și a Insulelor Baleare, inclusiv Aeroportul El Prat din Barcelona, Aeroportul Palma de Mallorca, Aeroportul Ibiza și Aeroportul Menorca.
Citiți și Avertizare Ryanair – Greva controlorilor de trafic aerian din vestul Europei
Cea mai populară lună pentru vizitatori, în 2017, a fost luna iulie. Aceasta va fi perioada cea mai afectată de greve în 2018.
Controlorii de trafic aerian solicită mai mult de o zi liberă din fiecare opt, astfel încât să poată petrece mai mult timp cu familiile.
Ei solicită, de asemenea, o rotație mai consistentă în cadrul programului. În prezent se plâng deoarece sunt adesea programați să lucreze conform unui model obositor de nopți și dimineți.
Personalul nemulțumit susține că modelul neregulat al programului de muncă poate duce la obosirea lucrătorilor, ceea ce se poate dovedi mortal datorită naturii muncii sub presiune ridicată.
Noul posibil val de grevă vine la puțin timp după ce compania aeriană low-cost, Ryanair, a emis o avertizare privind grevele din această vară și modul în care acestea vor impacta zborurile europene.
Directorul Ryanair, Michael O’Leary, a declarat că o serie de greve ale controlorilor de trafic aerian din Franța, combinate cu lipsa personalului calificat din alte țări, vor cauza luni de întârzieri.
Citiți și Avertizare de grevă din partea companiei Wizz Air
Sute de zboruri ale companiei aeriene irlandeze au fost deja afectate de greva personalului pentru controlul traficului aerian. Aceștia au intrat în grevă, în Franța, în week-end-ul trecut.
Între timp, lipsa personalului din Germania și din Regatul Unit a dus la peste 1.000 de zboruri ținute la sol luna trecuta.
Iar aproximativ 71.000 de zboruri au fost întârziate din cauza grevelor.