Minunatul Dubrovnik, în Croația, atrage un număr impresionant de turiști, iar vacanța Deliei în celebrul oraș ne dovedește de ce este orașul atât de popular.
Aceasta este unul dintre cele mai importante locuri de filmare ale serialului devenit fenomen mondial, „Game of Thrones“. Indiferent de anotimp, cei care ajung în Dubrovnik, Croația, sunt impresionați.
Dubrovnik este renumit pentru cetatea sa. În jurul acesteia s-au pus bazele staţiunii turistice. Clădirile sunt construite pe stânci, iar străduţele strâmte dintre ele recomandă bicicleta și scuterul ca mijloace de transport.
Tarifele sunt piperate. Preţul unui şezlong ajunge la 100 de kuna (în jur de 60 de lei), chiar dacă vorbim despre sfârșitul verii. Un suc sau o bere costă 50 de kuna (30 de lei).
Cetatea este, de altfel, parte din oraş. Acolo vă puteţi şi caza, mânca, aproviziona şi puteţi face shopping. Descoperiți locuri celebre unde a fost filmat Game of Thrones. Cumpărați suveniruri de la magazinul oficial al serialului.
Cântăreața Delia a ajuns în celebrul Dubrovnik pentru o vacanță bine meritată. Programul său încărcat a fost lăsat în urmă pentru câteva zile în care a explorat la pas drumurile pietruite ale cetății. Alături de soțul său și câțiva prieteni, frumoasa solistă a umplut Instagramul cu fotografii și filmulețe din locurile prin care a ajuns.
Descoperiți mai jos un videoclip alcătuit din mai multe filmulețe postate pe Instagram de vedetă.
De asemenea, Delia s-a aflat ieri pe un iaht din portul Dubrovnikului. Alături de alți mulți turiști aflați pe alte iahturi. Petrecerea a ținut toată ziua. Vedeta a purtat un costum de baie negru, cu decolteu adânc și nu s-a sfiit să-și etaleze corpul și mișcările senzuale.
Vedeta are peste 1.2 milioane de urmăritori pe Instagram.