Tarom a anunțat astăzi că aplicația „Tarom” este disponibiă și utilizatorilor de IOS. Recent compania a lansat prima aplicație din istoria sa, prin care utilizatorii pot rezerva bilete, afla informații despre zboruri și în viitor vor putea accesa și o secțiune de tip My account.
„Compania TAROM anunță lansarea aplicației mobile TAROM app, pe Apple IOS. De astăzi, pasagerii noștri își pot achiziționa bilete de pe terminalul mobil, atât pe platforma Apple cât și Android.
Aplicația TAROM, prima din istoria companiei, oferă pasagerilor o experiență prietenoasă pornind de la căutarea celor mai bune oferte pentru rutele dorite și până la formalitățile de check-in sau facturare.
Anul 2018 este anul retehnologizării TAROM. Pasul imediat următor este integrarea aplicației cu modulul de relații cu clienții și lansarea modulului My account atât pe site cât și în aplicație.
Suprizele TAROM nu se opresc aici. Descărcați aplicația pentru a găsi cele mai bune oferte!”, a transmis compania Tarom printr-un comunicat de presă remis AIR24.ro.