Compania TAROM a recepţionat prima aeronavă din seria celor 9 de tip ATR 72-600, în prezent fiind singura companie aeriană din România care cuprinde în flotă aeronave de acest tip, cu această configurație.
Acest model de avion european este capabil să aterizeze cu mijloace de bord independente şi de mare precizie în condiţii de vizibilitate redusă (LPV-200). Aeronava prezintă o capacitate de transport crescută faţă de aeronavele ATR existente în flota TAROM , poate transporta până la 72 de pasageri, pe o distanță maximă de aproximativ 1500 km şi este menit să deservească piaţa internă şi regională.
Compania TAROM deţine o experiență semnificativă în operarea acestui tip de avion, ceea ce înseamnă că mentenanţa poate fi asigurată de către personalul Direcției Tehnice din cadrul companiei, iar pregătirea echipajelor de zbor și a personalului tehnic se va face cu costuri minime, suportate de către fabricant.
Aeronavele sunt achiziţionate în leasing operational, pe o perioadă de 10 ani , vor fi folosite pentru zboruri regionale (interne și externe) și vor înlocui ATR-urile pe care compania le are în prezent în flotă.
Pentru TAROM dezvoltarea şi modernizarea flotei a fost şi este o prioritate majora a echipei de management, de aceea începerea livrării celor 9 aeronave de tip ATR 72-600 ne bucură foarte tare.
La a doua zi de la intrarea în flotă cele două avioane au zburat la Timișoara și Suceava.