Grecia a suspendat marți zborurile spre din Qatar, după ce au fost depistate frecvent persoane bolnave care veneau din Doha. Astfel autoritățile din Grecia au suspendat zborurile până pe 15 iunie din motive de siguranță.
Potrivit unui comunicat de presă emis de autoritățile grecești, citat de Agerpres, 12 pasageri dintr-o cursa Qatar Airways, iar din totalul de 91 de pasageri douăsprezece erau bolnave cu noul COVID.
Pasagerii depistați pozitiv au fost plasați în carantină instituționalizată și vor fi tratați în Grecia.
Grecia una din țările care se baza foarte mult pe turism, care producea aproape 20% din PIB-ul țării, este lovită din greu de pandemia de coronavirus, hotelierii spunând că deși sezonul s-a deschis și o parte din restricții ridicate, doar 10% din totalul capacităților de cazare sunt ocupate pe lunile iulie, august 2020.
Între 15 şi 30 iunie, avioanele nu vor putea ateriza decât în cele două oraşe. Celelalte aeroporturi regionale şi cele de pe insulele greceşti nu vor fi redeschise decât pe 1 iulie.
Pasagerii afectați de măsura luată de autoritățile grecești, trebuie să se adreseze Qatar Airways pentru a primii banii pe bilet înapoi sau pentru a reprograma călătoria.