Discover

5 Situri arheologice pe care orice turist ar trebui să le viziteze

Printre numeroasele ruine uimitoare care încă există astăzi, câteva se fac remarcate. Acestea sunt cele 5 situri arheologice pe care orice turist ar trebui să le viziteze.

Sursa: TripSavvy

Indiferent de ruinele pe care le vizitați, avem câteva sugestii pentru a vă face experiența mai plăcută. Alegeți să le vizitați dimineața devreme sau înspre sfârșitul programului, pentru a evita aglomerația. Alocați-vă câteva ore bune pentru a le explora, unele situri arheologice se întind pe suprafețe mari sau conțin foarte multe informații. Pentru o experiență cât mai complexă alegeți un ghid. Explorați zona din împrejurul ruinelor pentru a avea parte de liniște și vederi unice asupra lor.

1. Machu Picchu, Peru

Machu Picchu este un sit incaș din secolul al 15-lea, situat în regiunea Cusco. Ruinele au fost redescoperite în 1911 de către arheologul Hiram Bingham. Sunt unele dintre cele mai frumoase și enigmatice locuri străvechi din lume.

Sursa: Hepta.ro

2. Acropolele din Atena, Grecia

Ruinele Partenonului și ale Templului Atenei Nike încununează dealul Acropolelui și privesc asupra capitalei grecești. Vizitatorii admiră aceste construcții de peste 2500 de ani. Ruinele au în continuare splendoarea de odinioară. De asemenea acest sit arheologic, din secolul al 5-lea î.Hr, ne reamintește cât de mult ne bazăm pe Grecia antică atunci când vine vorba de conceptele de frumusețe.

Sursa: whc.unesco.org

3. Angkor, Cambodgia

Capitala veche a Imperiului Khmer a fost un centru urban din secolul al 9-lea până în secolul al 15-lea. Parcul arhitectural Angkor, 150 de kilometri pătrați de pădure, protejează o parte a unui vast grup de capitale antice, multe dintre care rămân îngropate. Cel mai renumit templu al parcului, Angkor Wat, este cea mai mare clădire religioasă din lume.

Sursa: Hepta.ro

4. Marile Piramide și Sfinxul, Egipt

Marea Piramidă din Giza este o fereastră către trecut. În ultimii 4.000 de ani experții încă nu au ajuns la un acord în privința modului în care constructorii au plasat mai mult de 2 milioane de blocuri de piatră atât de perfect. Restul necropolei din Giza conține încă două Piramide Mari, Marele Sfinx, cimitirele și ruinele unui sat. Piramidele fac parte dintr-un sit mai important al Patrimoniului Mondial UNESCO, care include Memphis, capitala Vechiului Regat al Egiptului.

Sursa: Hepta.ro

5. Coloseumul din Roma, Italia

Ruinele vechi de 2000 de ani sunt atât de evocatoare. Cu o istorie sângeroasă de lupte până la moarte între gladiatori, sclavi, prizonieri și animale sălbatice, Coloseumul putea găzdui până la 50.000 de spectatori, în perioada de glorie. Mai târziu, romanii au folosit pietrele din Coloseum pentru a construi bisericile Sf. Petru și Sf. Ioan Lateran. De curând au fost deschise pentru public secțiuni complet noi ale sitului, inclusiv subsolul.

Bine înțeles există multe alte situri arheologice pe care le recomandăm. Dintre acestea amintim Marele Zid Chinezesc, Orașul Sfânt Petra, Palmyra, în Siria sau Tikal, în Guatemala.

Care dintre aceste situri arheologice este preferatul dvs.?

Andrei Beldiman

Andrei Cristian Beldiman - video reporter 10 ani de experiență internațională în hoteluri de 4 și 5 stele, cu precădere în Grecia Editor și fotograf în timpul liber Călător, povestitor și explorator

Share
Published by
Andrei Beldiman

Recent Posts

Wizz Air anunță trei rute și două aeronave în București, precum și o bază nouă la Băneasa

Wizz Air, cea mai sustenabilă companie aeriană din EMEA, a anunțat astăzi continuarea expansiunii în…

3 luni ago

Legați-vă centura. Acestea sunt cele mai periculoase rute din Europa cu cele mai multe turbulențe

Turbulența pare să fi devenit unul dintre subiectele fierbinți ale anului 2024, cu multiple incidente…

3 luni ago

Un pas major către combustibilul sustenabil pentru aviație: Test operațional SAF finalizat cu succes la Charleroi

Într-o inițiativă comună, Wizz Air, Airbus, Moeve și Aeroportul Charleroi au anunțat încheierea cu succes…

3 luni ago

TAROM deschide societatea TAROM Tehnic. Restructurarea companiei este unul din motivele constituirii unei noi societăți

Compania Națională de Transporturi Aeriene Române, TAROM, anunță un pas strategic semnificativ în evoluția sa:…

3 luni ago

Traficul aerian pe aeroporturile bucureștene continuă să crească în 2024, depășind nivelul pre-pandemic

Anul 2024 a adus o nouă creștere semnificativă a traficului aerian pe principalele aeroporturi din…

3 luni ago

O nouă generație de motoare pentru avioane este gată să scrie istorie

Industria aviației de business și generală se află într-o continuă evoluție, iar motoarele de generație…

3 luni ago

Acest site folosește cookies.