Civilizațiile antice au construit piramide care rezistă până în zilele noastre. Egiptenii sunt cei care obișnuiau să-și îngroape faraonii la baza acestor monumente magnifice. Pentru cei pasionați de istorie și arhitectură,dar și pentru călătorii obișnuiți, am realizat această listă a celor mai frumoase 5 piramide din lume.
Meidum este un site arheologic în Egiptul Inferior. Aici se găsesc o piramidă mare și mai multe mastabas, morminte egiptene antice. Site-ul este localizat la 100km sud față de Cairo.
Piramida din Meidum este considerată a fi a doua piramidă construită după Djoser. Se presupune că a fost construită pentru Huni, ultimul faraon al celei de-a 3-a dinastii, și a fost continuată de Sneferu. Arhitectul a fost succesorul faimosului Imhotep, inventatorul piramidei construite din piatră.
Cel mai întins site arheologic care conține piramide se află în Nubia (centrul Sudanului, sudul Egiptului). Ca localizare se află la nord de Khartoum, de-a lungul râului Nil, în vechiul Meroë. Cea mai veche piramidă din locație datează de la sfârșitul secolului al VI-lea sau al V-lea î.Hr. Meroë a rămas cimitirul regal timp de aproximativ 600 de ani și aproape 40 de generații de regi nubieni sunt îngropate aici.
Piramida Bent, situată la Dahshur, a fost a doua piramidă construită de faraonul Sneferu. În mod misterios, aceasta se ridică din deșert la un unghi de 55 de grade care se schimbă într-un unghi de 43 de grade. O teorie susține că, datorită unghiului original abrupt, greutatea care trebuia adăugată deasupra camerelor interioare și ale pasajelor a devenit mare, forțând constructorii să adopte un unghi mai mic. Astăzi, Piramida Bent este singura piramidă din Egipt al cărui strat exterior, din calcar, este încă intact.
Faraonul Sneferu, nemulțumit de rezultatul ultimei sale piramide, a început construcția unei alte piramide, care a durat 10 ani și 7 luni. Având același unghi de 43 de grade, precum secțiunea superioara a Piramidei Bent, Piramida Roșie este prima încercare de succes din lume în construirea unei adevărate piramide. Măsurând 104 metri înălțime, este cea de-a patra cea mai înaltă piramidă construită vreodată în Egipt. Ceea ce face astăzi specială Piramida Roșie este lipsa mulțimilor care vizitează Podișul Giza și accesul anevoios în interiorul ei.
Necropola Giza, situată în imediata vecinătate a suburbiilor din sud-vestul Cairo-ului, este probabil cel mai cunoscut sit vechi din lume. Piramidele din Giza au fost construite pe parcursul a trei generații – de către Khufu, Khafre, cel de-al doilea fiu domnitor, și Menkaure. Marea Piramidă a lui Khufu este cea mai veche și singura rămășiță a celor Șapte Minuni ale Lumii Vechi. Peste 2 milioane de blocuri de piatră au fost folosite pentru a construi piramida, pe o perioadă de 20 de ani încheiată în jurul anului 2560 î.Hr. Piramida are o înălțime de 139 de metri, fiind cea mai mare piramidă din Egipt.
Pe care dintre aceste 5 piramide din lume le-ați vizita și de ce?
Atunci când vine vorba despre deserturi, gustul joacă un rol esențial în crearea unor momente…
Crăciunul este momentul perfect pentru a-ți surprinde soțul cu un dar care să îi reflecte…
Confortul de a solicita din propria locuință Cererea pentru obținerea cazierului judiciar online reprezintă o…
Industria aeriană se află într-o continuă evoluție, iar inovațiile tehnologice și noile tendințe joacă un…
Rambursarea TVA este un proces esențial pentru transportatori, dar poate fi și unul complicat și…
Agentii Imobiliare Iasi - Oferte Exclusive de Apartamente si Case in Iasi. Ce ar trebui…
Acest site folosește cookies.