Discover

Vara aceasta poți vizita Barcelona! Locuri mai puțin știute de turiști!

Barcelona este unul dintre cele mai vizitate orașe din lume și, anual, milioane de turiști se îngrămădesc să vadă faimoasa Sagrada Familia sau să se plimbe în zonă La Rambla. Dar, dacă îți dorești o excursie atipică, în care să colinzi locurile știute doar de localnici, noi am făcut o listă care vine în folosul tău.

Barcelona este într-adevăr unul dintre cele mai aglomerate orașe din lume, iar anul trecut, numărul celor care vizitează orașul i-au îngrijorat până și pe localnici, dar și pe autorități. Cei care locuiesc acolo s-ar fi săturat de puhoiul de turiști zilnic, iar conflictele au devenit la ordinea zilei. Ba mai mult, au început să scrie mesaje pe pereți ca turiștii să plece deoarece viața lor este un calvar din cauza aglomerației. Autoritățile au intervenit în această situație și țin situația sub control.

Oricum ar fi, nu trebuie să te descurajezi în a vizita orașul din Spania. Este într-adevăr unul pe care trebuie să îl bifezi. Dacă vara aceasta îți planifici un city break, Barcelona poate fi o idee foarte bună. Nu este atât de departe de România, iar dacă alegi să mergi în perioada 21 august-2 septembrie, ai ocazia să vezi pe viu European Poker Tour, un turneu foarte cunoscut unde poți întâlni profesioniștii în partide de poker live și poți experimenta adrenalină ce îi însoțește la un event de așa anvergură. Pe lângă cele mai populare locuri pe care le puteți vedea acolo, ca basilica Sagrada Familia, parcul Guell și zona La Rambla, există multe locuri pe cât de necunoscute, pe atât de frumoase.

Dacă dorești să mergi la plajă, însă nu vrei să petreci ore-n șir să cauți un loc pentru prosop sau să stai nas în nas cu alți turiști, îți recomandăm să încerci Plaja Nova Mar Bella. Situată destul de aproape de Sagrada Familia, plaja se află însă într-o zonă mult mai liniștită, unde poți juca voley sau poți intra în vorbă cu localnicii. Plaja a fost creată cu ocazia Jocurilor Olimpice din 1992, când au fost făcute mai multe ajustări urbane în oraș. Dacă vrei totuși să scapi de agitația și aglomerația din Barcelona, îți recomandăm să încerci plaja Badalona, un loc preferat de localnici, ușor accesibil cu trenul. 

Renunță pentru o zi la restaurantele populare de pe TripAdvisor, lanțuri celebre sau fine dining și încearcă pentru o zi “un prânz al muncitorilor”, adică restaurantele locale unde se servește “meniul zilei”. În trecut, în Spania, exista o lege prin care obliga toate restaurantele să aibă o ofertă de meniu de prânz pentru muncitori, la un preț decent. Deși nu mai este o lege, multe restaurante au păstrat tradiția și oferă în continuare acest meniu pentru prețul de aproximativ 8€. Valabil de luni până vineri, acesta include trei feluri de mâncare și o băutură. În felul acesta, poți experimenta și mâncarea tradițională a Cataloniei. 

Cea mai faimoasă piață din Barcelona este piața Boqueria. Fii localnic pentru o zi și du-te să îți faci cumpărăturile în piețele mai puțin cunoscute – și cu siguranță mult mai puțin aglomerate. Încearcă Piața Saint Catherine sau Piața Saint Anthony. Încearcă să găsești și mâncare inedită din această zonă. De exemplu, jambonul iberic este celebru în toată lumea și cu siguranță este cel mai bun atunci când îl cumperi din țara de origine.

Plimbă-te prin parcul natural Collserola, situat lângă Barcelona. Se ajunge ușor cu transportul în comun și vei avea ocazia să vezi priveliști panoramice asupra orașului, dar vei respira și un aer mai curat, deoarece aici zona este plină de dealuri, iarbă și copaci, nu ca în centrul orașului. 

Mănâncă un “almuerzo” într-o cafenea locală! Ce este un “almuerzo”? Cei din Catalonia tind să aibă două gustări de dimineață. Primul ar fi micul dejun, atunci când se trezesc, însă, până la ora 2 atunci când este prânzul, au obiceiul să mai ia o gustare în jurul orei 11. La acea oră, cam toate barurile și cafenelele sunt pline ochi și mai toți degustă sandwichurile cu șuncă sau cu brânză.

Dacă vizitezi un oraș foarte popular, nu este musai să te îngrămădești cu toți ceilalți. Încearcă să te informezi din timp ce locuri merită văzute și fă-ți un plan. Orice oraș are locuri ascunse de turiști, ce te vor încânta!



Adrian

Share
Published by
Adrian
Tags: Barcelona

Recent Posts

Cadouri practice și elegante de Crăciun, pentru bărbați: Soțul tău le va iubi!

Crăciunul este momentul perfect pentru a-ți surprinde soțul cu un dar care să îi reflecte…

3 ore ago

Avantajele Pentru Cerere Cazier Judiciar Online

Confortul de a solicita din propria locuință Cererea pentru obținerea cazierului judiciar online reprezintă o…

o lună ago

Viitorul Călătoriilor Aeriene: Inovații și Tendințe

Industria aeriană se află într-o continuă evoluție, iar inovațiile tehnologice și noile tendințe joacă un…

4 luni ago

Care sunt cele mai frecvente greșeli care întârzie rambursarea TVA pentru transportatori?

Rambursarea TVA este un proces esențial pentru transportatori, dar poate fi și unul complicat și…

4 luni ago

Agentii Imobiliare Iasi – Oferte Exclusive de Apartamente si Case in Iasi. Ce ar trebui sa urmaresti cand cauti o agentie imobiliara?

Agentii Imobiliare Iasi - Oferte Exclusive de Apartamente si Case in Iasi. Ce ar trebui…

4 luni ago

Anunt Ziar Acte Pierdute – cum sa declari pierdere usor si fara batai de cap!

Anunt Ziar Acte Pierdute Ce să faci când pierzi acte importante Pierzi acte oficiale? Iată…

4 luni ago

Acest site folosește cookies.