Enjoy

Chefi de renume jurizează un concurs de rețete „ready-meal” la Romexpo

Chef Sorin Bontea, Sorin Minea şi Chef Ioan Cristian Şerb vor juriza YOUNG CHEF, un concurs de reţete pentru „ready meal”.

Euroexpo Fairs, în parteneriat cu Grup Angst Ro şi Ulma Packaging, lansează în cadrul târgului Pack Expo 2018 concursul YOUNG CHEF. Acesta este un concurs de reţete pentru „ready meal”.

Evenimentul se va desfăşura în zilele de 18 şi 19 mai 2018, în pavilionul B2 Romexpo Bucureşti.

Scopul concursului este promovarea ambalajelor inovatoare prin intermediul produselor gata de consum „ready meal”, realizate de tineri bucătari profesionişti din ingrediente proaspete şi de calitate.
Concurenţii eligibili sunt cei cu vârste cuprinse între 18 şi 35 de ani.

Provocarea tânărului Chef este de a crea o reţetă cât mai originală şi variată din ingrediente de calitate şi cu un preţ decent, care să poată fi uşor ambalată, porţionată şi cu un gust constant după o zi sau două de la prepararea ei.

 

Chef Sorin Bontea este președintele juriului şi cel care va face preselecţia lucrărilor ce vor intra în semifinala concursului.

Din juriu face parte și Sorin Minea, directorul general Angst, compania–partener al concursului şi Chef Ioan Cristian Şerb, Executive Chef la Energiea şi câştigătorul primei ediţii „Chefi la cuţite”.

Toți tinerii pasionaţi de gătit, bloggerii culinari sau bucătari în devenire sunt invitaţi să participe. Câştigătorul va primi un premiu în bani, în valoare de 1.000 de euro, titlul şi trofeul YOUNG CHEF 2018.

Concurenţii pot aplica online propunerile lor până pe data de 10.05.2018, pe site-ul oficial al concursului.

Pe 18 mai va avea loc semifinala YOUNG CHEF.

În cadrul acesteia concurenţii vor prepara la faţa locului reţeta propusă, iar juriul va degusta şi selecta cinci reţete finaliste. Pe 19 mai va avea loc finala YOUNG CHEF. Cei 5 finalişti vor prepara la faţa locului aceeaşi reţetă de produs, iar publicul larg (vizitatori specialişti, consumatori premium) va degusta şi va vota reţeta câştigătoare.

Organizatorii concursului își doresc să tranforme mâncarea tradiţională şi preferinţele dietetice în noi kit-uri culinare. Concursul este organizat și pentru a încuraja tinerele talente în gastronomie.

Pack Expo 2018, expoziţia dedicată industriei de ambalare şi soluţiilor de ambalare organizată de Euroexpo Fairs şi Romexpo, are loc între 16 şi 19 mai, în Pavilionul B2 din cadrul Romexpo, Bucureşti.

Citiți și:

Andrei Beldiman

Andrei Cristian Beldiman - video reporter 10 ani de experiență internațională în hoteluri de 4 și 5 stele, cu precădere în Grecia Editor și fotograf în timpul liber Călător, povestitor și explorator

Share
Published by
Andrei Beldiman

Recent Posts

Wizz Air anunță trei rute și două aeronave în București, precum și o bază nouă la Băneasa

Wizz Air, cea mai sustenabilă companie aeriană din EMEA, a anunțat astăzi continuarea expansiunii în…

2 luni ago

Legați-vă centura. Acestea sunt cele mai periculoase rute din Europa cu cele mai multe turbulențe

Turbulența pare să fi devenit unul dintre subiectele fierbinți ale anului 2024, cu multiple incidente…

3 luni ago

Un pas major către combustibilul sustenabil pentru aviație: Test operațional SAF finalizat cu succes la Charleroi

Într-o inițiativă comună, Wizz Air, Airbus, Moeve și Aeroportul Charleroi au anunțat încheierea cu succes…

3 luni ago

TAROM deschide societatea TAROM Tehnic. Restructurarea companiei este unul din motivele constituirii unei noi societăți

Compania Națională de Transporturi Aeriene Române, TAROM, anunță un pas strategic semnificativ în evoluția sa:…

3 luni ago

Traficul aerian pe aeroporturile bucureștene continuă să crească în 2024, depășind nivelul pre-pandemic

Anul 2024 a adus o nouă creștere semnificativă a traficului aerian pe principalele aeroporturi din…

3 luni ago

O nouă generație de motoare pentru avioane este gată să scrie istorie

Industria aviației de business și generală se află într-o continuă evoluție, iar motoarele de generație…

3 luni ago

Acest site folosește cookies.