Enjoy

Circulație restricționată în capitală – Happy Run, Race For The Cure Romania

Circulație restricționată în capitală sâmbătă, 9 iunie, în Capitală, în contextul organizării evenimentului sportiv Happy Run – Race For The Cure Romania.

Acesta este traseul pe care se va desfășura Happy Run – Race For The Cure Romania

Potrivit Brigăzii Rutiere, evenimentul se va desfăşura între orele 9,30 – 10,30 pe următorul traseu: Parcul Regele Mihai I, intrarea Charles de Gaulle – Aleea Cariatidelor – bd. Constantin Prezan (restricţionare banda I de circulaţie) – Arcul de Triumf – şos. Kiseleff (restricţionare banda I de circulaţie între Arcul de Triumf şi Piaţa Presei Libere) – intrare în parc pe Aleea din Rondul de la Piaţa Presei Libere – spre coloana Monument – aleile parcului, pe lângă Lacul Regelui Mihai I, trecând prin Insula Trandafirilor, pe lângă Teatrul de Vară – Roaba de Cultură, ieşind pe breteaua şi trotuarul adiacente parcului, pe bd. Aviatorilor (fără restricţionare trafic rutier) – finish în zona Fântânii Modura.

Citiți și Ziua Mondială a Mediului este sărbătorită la Natura Fest, în Parcul Izvor

Pentru buna desfăşurare a manifestării, între orele 7,00 – 15,00, se va restricţiona accesul auto pe breteaua adiacentă Parcului Regele Mihai I, perimetrul cuprins între Piaţa Beijing (intrare Pescăruşi) şi Piaţa Charles de Gaulle, iar între orele 6,00 – 21,00 se va închide breteaua din faţa statuii Charles de Gaulle de la intrarea în Parcul Regele Mihai I.

Poliţiştii recomandă următoarele rute alternative

* Arcul de Triumf – bd. Mareşal Alexandru Averescu – bd. Ion Mihalache – str. Buzeşti;

* bd. Ion Mihalache – bd. Banul Manta – şos. Nicolae Titulescu – Piaţa Victoriei – bd. Iancu de Hunedoara – şos. Ştefan cel Mare.

Brigada Rutieră solicită conducătorilor de autovehicule să circule cu prudenţă, să evite deplasarea în zonă în această perioadă şi să respecte semnalele agenţilor de poliţie rutieră. Pietonii sunt rugaţi să circule numai pe trotuare, să traverseze strada prin locurile special amenajate, după o temeinică asigurare, la culoarea verde a semaforului electric şi să nu se deplaseze ori să staţioneze pe partea carosabilă.

Fundaţia Renaşterea organizează sâmbătă a patra ediţie a Happy Run! – Race for the Cure Romania.

Este cel mai mare şi de succes eveniment de informare şi de strângere de fonduri pentru sănătatea femeii, informează Agerpres.

Citiți și Vizitați Bucureștiul la bordul unui double-decker

Anul acesta, competiţia este structurată pe cinci categorii: 5 km plimbare pentru toate vârstele (Fitness Walk), 1 km plimbare pentru toate vârstele (Fun Walk), 5 km competiţie alergare adulţi, 1 km competiţie alergare copii între 5 – 10 ani, 1 km alergare copii între 10 – 14 ani. Donaţia pentru înscriere este 50 de lei pentru adulţi, 25 de lei pentru copii între 14 şi 18 ani, 10 lei pentru copii sub 14 ani. Echipele de elevi din şcoli şi licee participă gratuit. Competiţia va dura în jur de o oră şi va fi urmată de festivitatea de premiere. Toţi participanţii care termină traseul vor fi recompensaţi cu o medalie, cei care ies pe primele locuri primesc un trofeu şi diplomă, iar copiii – ursuleţi roz. Este şi o tombolă cu premii consistente, potrivit organizatorilor.

Andrei Beldiman

Andrei Cristian Beldiman - video reporter 10 ani de experiență internațională în hoteluri de 4 și 5 stele, cu precădere în Grecia Editor și fotograf în timpul liber Călător, povestitor și explorator

Share
Published by
Andrei Beldiman

Recent Posts

Comanda tort Iasi de la Cofetaria Paradiso

Atunci când vine vorba despre deserturi, gustul joacă un rol esențial în crearea unor momente…

2 săptămâni ago

Cadouri practice și elegante de Crăciun, pentru bărbați: Soțul tău le va iubi!

Crăciunul este momentul perfect pentru a-ți surprinde soțul cu un dar care să îi reflecte…

2 săptămâni ago

Avantajele Pentru Cerere Cazier Judiciar Online

Confortul de a solicita din propria locuință Cererea pentru obținerea cazierului judiciar online reprezintă o…

2 luni ago

Viitorul Călătoriilor Aeriene: Inovații și Tendințe

Industria aeriană se află într-o continuă evoluție, iar inovațiile tehnologice și noile tendințe joacă un…

4 luni ago

Care sunt cele mai frecvente greșeli care întârzie rambursarea TVA pentru transportatori?

Rambursarea TVA este un proces esențial pentru transportatori, dar poate fi și unul complicat și…

4 luni ago

Agentii Imobiliare Iasi – Oferte Exclusive de Apartamente si Case in Iasi. Ce ar trebui sa urmaresti cand cauti o agentie imobiliara?

Agentii Imobiliare Iasi - Oferte Exclusive de Apartamente si Case in Iasi. Ce ar trebui…

5 luni ago

Acest site folosește cookies.