Enjoy

Mâncare și meșteșuguri tradiționale, weekendul acesta, la Festivalul Mieilor

La sfârșitul acestei săptămâni are loc Festivalul Mieilor, în Capitală.

Mâncărurile și meșteșugurile tradiționale se află în centrul atenției.

Miei perpeliţi la proţap, batali de primăvară pregătiţi la proţap, la grătar, la ceaun, aromaţi cu condimente şi unşi cu diferite licori vor fi pregătiţi în Parcul Naţional. Festivalul Mieilor se va desfăşura în perioada 13-15 aprilie, informează un comunicat transmis AGERPRES.

În cadrul acestui eveniment ciobanii vor mai pregăti stufat, friptură la tavă, borş de miel, drob şi tot felul de produse tradiţionale de la stână. Tot ce rămâne de făcut este să mergem și să savurăm deliciile culinare.

Potrivit organizatorilor, ciobanii vor aduce cu ei, de la stână, pastramă de oaie, dar şi brânză pentru un bulz imens ce se va rumeni la grătar. De asemenea ei vor aduce și cârnaţi ciobăneşti de oaie cu care vor fi gătite tocăniţe şi tochituri.

„Ineditul acestui mare festival va fi cu siguranţă stâna de oi pe care o vom amenaja în Parcul Naţional. Aducem mieluţi şi berbecuţi care cu siguranţă îi vor încânta pe cei mici. Curioşii vor afla chiar din gura ciobanilor cum este viaţa la stână şi cum se face cea mai bună brânză şi cea mai gustoasă pastramă.”, precizează sursa citată.

Cei mici se vor bucura de prezența animalelor, miei și oi, în timpul zilelor însorite ale festivalului.

Vizitatorii vor găsi la Festivalul Mieilor şi deserturi. Plăcintele alese, cozonacii şi poalele-n brâu vă văr delecta papilele gustative. Veți mai găsi și dulciuri şi dulceţuri, brânzeturi şi afumături, jamboane, muşchiuleţi, pastramă, cârnaţi, mici, costiţe, ciolane şi multe alte cărnuri aromate. Pe parte de băuturi veți fi invitați să degustați vin şi ţuică fiartă şi licori din struguri, prune, caise, piersici, vişine şi pere.

De la târg nu puteau lipsi meşterii autentici cu cadouri cu totul deosebite – ii cu alesături, rochii din lână împâslită și genţi din piele naturală cu motive naţionale. Totodată puteți admira și cumpăra obiecte de ceramică pictată, din lemn sculptat, straie şi podoabe tradiţionale, icoane pe lemn sau pe sticlă.

Citiți și despre:

Andrei Beldiman

Andrei Cristian Beldiman - video reporter 10 ani de experiență internațională în hoteluri de 4 și 5 stele, cu precădere în Grecia Editor și fotograf în timpul liber Călător, povestitor și explorator

Share
Published by
Andrei Beldiman

Recent Posts

Comanda tort Iasi de la Cofetaria Paradiso

Atunci când vine vorba despre deserturi, gustul joacă un rol esențial în crearea unor momente…

2 zile ago

Cadouri practice și elegante de Crăciun, pentru bărbați: Soțul tău le va iubi!

Crăciunul este momentul perfect pentru a-ți surprinde soțul cu un dar care să îi reflecte…

3 zile ago

Avantajele Pentru Cerere Cazier Judiciar Online

Confortul de a solicita din propria locuință Cererea pentru obținerea cazierului judiciar online reprezintă o…

o lună ago

Viitorul Călătoriilor Aeriene: Inovații și Tendințe

Industria aeriană se află într-o continuă evoluție, iar inovațiile tehnologice și noile tendințe joacă un…

4 luni ago

Care sunt cele mai frecvente greșeli care întârzie rambursarea TVA pentru transportatori?

Rambursarea TVA este un proces esențial pentru transportatori, dar poate fi și unul complicat și…

4 luni ago

Agentii Imobiliare Iasi – Oferte Exclusive de Apartamente si Case in Iasi. Ce ar trebui sa urmaresti cand cauti o agentie imobiliara?

Agentii Imobiliare Iasi - Oferte Exclusive de Apartamente si Case in Iasi. Ce ar trebui…

4 luni ago

Acest site folosește cookies.