Italia amendează Ryanair cu o sumă uriașă. Motivul este anularea în masă a zborurilor în 2017 și informarea incompletă a pasagerilor în privința drepturilor acestora.
Autoritatea Italiană pentru Competiție (AGCM) a declarat că, inițial, Ryanair nu a informat corect călătorii cu privire la dreptul pentru despăgubiri financiare.
Astfel, compania aeriană le-a oferit posibilitatea doar de a-și schimba biletul sau de a obține o rambursare.
Autoritatea de concurență din Italia a lovit joi, 14 iunie, compania Ryanair cu o amendă de 1,85 milioane euro pentru anularea în masă a zborurilor de la sfârșitul anului trecut. De asemenea un alt motiv pentru această amendă este informarea în mod neadecvat a pasagerilor afectați despre drepturile lor.
Citiți și Toaleta unui avion Ryanair aflată în stare deplorabilă
Într-o declarație, AGCM a declarat că a lansat procedura în septembrie 2017 pentru „practici comerciale incorecte”, după ce compania aeriană low-cost a anulat mii de zboruri „din cauza unor probleme organizatorice și de gestionare”.
Problemele nu au fost „chestiuni neprevăzute sau care depășesc controlul companiei aeriene, provocând neplăceri majore clienților”.
AGCM a declarat că, inițial, Ryanair nu a informat corect călătorii cu privire la dreptul lor la despăgubiri financiare, așa cum prevede legislația europeană. Compania aeriană a oferit pasagerilor afectați doar posibilitatea de a-și schimba biletul sau de a primi suma acestuia înapoi.
Cu toate acestea, după ce AGCM a lansat procedura, Ryanair a actualizat „informațiile de pe site-ul său web” în februarie și „a contactat toți clienții implicați, în mod individual” pentru a-i informa despre drepturile lor și despre modul în care pot fi exercitate.
Din acest motiv, AGCM a declarat că a impus o amendă mai mică decât a fost inițial prevăzută.
La mijlocul lunii septembrie 2017, Ryanair a anunțat anularea a 2.100 de zboruri înainte de sfârșitul lunii octombrie, într-o mișcare care a afectat 315.000 de clienți.
Citiți și Rută nouă Ryanair, Cluj-Napoca – Londra, Southend
Până la sfârșitul lunii septembrie, compania aeriană a adăugat o nouă serie de anulări care au implicat 18.000 de zboruri între noiembrie și martie 2018.
Compania a declarat că anulările au fost cauzate de concediile pe care piloții trebuiau să le aibă până la începutul lui 2018.