În urma unui accident de avion tragic, în Cuba, 111 persoane au decedat. Până la momentul actual 50 dintre corpurile neînsuflețite au fost identificate.
Printre acestea este şi cel al pilotului mexican al aparatului, au anunţat marţi autorităţile cubaneze, citate de AFP.
„Am identificat 50 de trupuri”, printre care patru din cei şase membri ai echipajului mexican, inclusiv pilotul şi copilotul, a anunţat în faţa presei Sergio Rabell, director al institutului medico-legal din Havana.
Citiți și despre bilanțul victimelor accidentului aviatic din Cuba a crescut.
Rămăşiţele pământeşti a două însoţitoare de zbor nu au fost încă indentificate.
Sergio Rabell a precizat că trupurile comandantului de bord şi al secundului său au fost autopsiate în conformitate cu protocoalele în vigoare în caz de accident.
Evenimentul tragic este cel mai grav produs pe insulă din 1989.
Cu 113 persoane la bord, avionul Boeing 737-200 s-a prăbuşit vineri într-o zonă agricolă la puţin timp după ce a decolat de pe aeroportul internaţional Jose Marti. Aeronava urma să efectueze un zbor între Havana şi Holguin, la 670 km distanţă.
Avionul era închiriat de compania aeriană cubaneză Cubana de Aviacion firmei Mexicain Global Air. Aceasta a fost suspendată „temporar” luni de autorităţile mexicane, pentru a verifica dacă respectiva companie respectă normele de securitate internaţională.
Citiți și despre doliu naţional în Cuba după prăbuşirea unui avion de linie la Havana.
Unul dintre cei trei cubanezi încă în viaţă după prăbuşirea avionului a murit luni seară. Alţi doi se aflau marţi „într-o stare critică extremă” în unitatea de terapie intensivă a spitalului Calixto Garcia din Havana.
Nicio explicaţie privind cauzele accidentului nu a fost încă oferită de autorităţile cubaneze. Acestea au găsit una dintre cele două cutii negre „în stare bună”.
În total, au murit în acest accident o sută de cubanezi – printre care cinci copii – şase membri ai echipajului mexicani, trei turişti străini – un mexican şi un cuplu argentinian – precum şi doi cetăţeni din Sahara Occidentală care locuiau în Cuba, informează Agerpres.
Atunci când vine vorba despre deserturi, gustul joacă un rol esențial în crearea unor momente…
Crăciunul este momentul perfect pentru a-ți surprinde soțul cu un dar care să îi reflecte…
Confortul de a solicita din propria locuință Cererea pentru obținerea cazierului judiciar online reprezintă o…
Industria aeriană se află într-o continuă evoluție, iar inovațiile tehnologice și noile tendințe joacă un…
Rambursarea TVA este un proces esențial pentru transportatori, dar poate fi și unul complicat și…
Agentii Imobiliare Iasi - Oferte Exclusive de Apartamente si Case in Iasi. Ce ar trebui…
Acest site folosește cookies.