A avut loc un accident grav în Bulgaria. Zeci de persoane au decedat și au fost rănite în urma impactului dintre un autocar și o mașină.
Agerpres relatează informațiile inițiale despre un accident grav întâmplat în Bulgaria.
Au fost înregistrate 10 decese şi alte cel puţin 20 de persoane au fost rănite într-un accident spectaculos de autocar. Acesta s-a întâmplat astăzi, vineri, 13 aprilie, pe o autostradă în apropiere de Sofia, relatează BTA şi AFP.
Acesta s-a răsturnat în urma impactului şi pasagerii au rămas blocaţi în el. Informațiile vin de la șeful companiei în gestiunea căreia se află vehiculul, Gheorghi Atanasov. Acesta a acordat un interviu radioului public bulgar. Autocarul asigura o legătură regulată între Sofia şi Marea Neagră.
Potrivit AFP, Bulgaria se află pe locul al doilea, după România, în ce priveşte numărul de morţi în accidente rutiere.
România este pe ultimul loc în Uniunea Europeană la acest indicator, în condiţiile în care a avut cea mai mare rată a accidentelor mortale din UE. Mai precis au avut loc 98 de accidente mortale la un milion de locuitori, dublu faţă de media din UE, a anunţat marţi Comisia Europeană.
În UE, Suedia (25 de decese la un milion de locuitori), Marea Britanie (27), Olanda (31) şi Danemarca (32) au raportat cele mai scăzute cifre în 2017.
Pe de altă parte, Estonia şi Slovenia au raportat cea mai mare scădere a numărului de accidente mortale în 2017 faţă de anul 2016, de minus 32% şi, respectiv, minus 20 %. În schimb, în România numărul de accidente mortale a crescut cu un procent în 2017 faţă de anul 2016.
Citiți și despre: