News

Aeronavele americane sunt supuse unor noi condiții pentru a survola Rusia

Aeronavele americane, comerciale și de marfă, ar putea fi obligate să ocolească Rusia.

Departamentul de Stat al Statelor Unite ale Americii a anunţat marţi că discută cu companiile aeriene despre expirarea acordului cu autoritatea aeronautică civilă rusă.

Discuțiile au avut loc la miezul nopţii (GMT), informează Reuters.

Purtătoarea de cuvânt a diplomaţiei americane, Heather Nauert, a declarat că Departamentul de Stat nu doreşte perturbări în transportul aerian. De aceea încearcă să obţină un „aranjament funcţional” după ce guvernul rus a anulat o întâlnire care trebuia să aibă loc zilele trecute la Washington pentru reînnoirea acordului, informează Agerpres.

Potrivit Reuters, companiile aeriene studiază deja posibilitatea unor rute care să nu treacă prin spaţiul aerian al Rusiei.

Situația se pare că a ajuns la o nouă concluzie în timpul ultimelor ore.

Liniile aeriene din Statele Unite ale Americii au anunţat că au fost informate de Departamentul de Stat de la Washington că zborurile comerciale americane pot survola în continuare Rusia, transmite Reuters.

Departamentul de Stat a confirmat că Rusia a prelungit permisiunea de survol pentru aeronavele de pasageri şi de marfă până le 20 aprilie.

Acordul Statelor Unite cu autoritatea aeronautică civilă rusă a expirat cu un minut înainte de miezul nopţii. Purtătoarea de cuvânt a diplomaţiei americane, Heather Nauert, declarase deja că ambasadorul SUA la Moscova, John Huntsman, depune eforturi pentru a evita un blocaj. Companiile aeriene studiau deja rute care să nu treacă prin spaţiul aerian al Rusiei. Aceasta este calea cea mai economică pentru legăturile cu o mare parte din Asia.

Citiți și despre:

Andrei Beldiman

Andrei Cristian Beldiman - video reporter 10 ani de experiență internațională în hoteluri de 4 și 5 stele, cu precădere în Grecia Editor și fotograf în timpul liber Călător, povestitor și explorator

Share
Published by
Andrei Beldiman

Recent Posts

Wizz Air anunță trei rute și două aeronave în București, precum și o bază nouă la Băneasa

Wizz Air, cea mai sustenabilă companie aeriană din EMEA, a anunțat astăzi continuarea expansiunii în…

2 luni ago

Legați-vă centura. Acestea sunt cele mai periculoase rute din Europa cu cele mai multe turbulențe

Turbulența pare să fi devenit unul dintre subiectele fierbinți ale anului 2024, cu multiple incidente…

3 luni ago

Un pas major către combustibilul sustenabil pentru aviație: Test operațional SAF finalizat cu succes la Charleroi

Într-o inițiativă comună, Wizz Air, Airbus, Moeve și Aeroportul Charleroi au anunțat încheierea cu succes…

3 luni ago

TAROM deschide societatea TAROM Tehnic. Restructurarea companiei este unul din motivele constituirii unei noi societăți

Compania Națională de Transporturi Aeriene Române, TAROM, anunță un pas strategic semnificativ în evoluția sa:…

3 luni ago

Traficul aerian pe aeroporturile bucureștene continuă să crească în 2024, depășind nivelul pre-pandemic

Anul 2024 a adus o nouă creștere semnificativă a traficului aerian pe principalele aeroporturi din…

3 luni ago

O nouă generație de motoare pentru avioane este gată să scrie istorie

Industria aviației de business și generală se află într-o continuă evoluție, iar motoarele de generație…

3 luni ago

Acest site folosește cookies.