Patru avioane franceze au început joi o misiune de protecţie a spaţiului aerian al celor trei republici baltice – Estonia, Letonia şi Lituania.
Misiunea aeronavelor de tip Mirage 2000-5 face parte din cadrul operaţiunii ”poliţiei aerului” a NATO, relatează AFP.
Cele patru aeronave vor staţiona pentru prima dată în Estonia la baza aeriană Amari, unde ele au înlocuit avioanele italiene.
Citiți și despre un avion militar american a fost interceptat de un avion de luptă rusesc.
”Franţa este una dintre ţările care contribuie constant la misiunea poliţiei aerului baltic”, a estimat ministrul estonian al apărării, Juri Luik. ”Sosirea francezilor la Amari arată că acţiunea de cooperare militară dintre Estonia şi Franţa este excepţional de bună”, a adăugat el.
Citiți și despre bombardierele US Air Force au efectuat misiuni de antrenament în China.
Începând din 2004, data intrării lor în NATO, ţările baltice Lituania, Letonia şi Estonia i-au cerut Alianţei Nord-Atlantice să asigure protecţia spaţiului lor aerian. Cauza fiind, în principal, aviaţia rusă, care se arată deosebit de prezentă la limitele spaţiului lor aerian.
Citiți și despre mai multe baze militare din Siria au fost lovite de rachete.
Circa 300 de soldaţi francezi au staţionat deja în Estonia în 2017 la baza militară Tapa, în cadrul batalionului multinaţional al NATO. O altă unitate franceză urmează să vină la Tapa anul viitor, informează Agerpres.
Pe aceeași temă, Franța și Germania au semnat pe 26 aprilie, la Berlin, un acord privind lansarea unui avion de luptă comun. Citiți mai multe detalii AICI.
Şefa apărării franceze, Florence Parly, şi omoloaga sa germană, Ursula von der Leyen, au semnat un acord privind lansarea proiectului viitorului avion de luptă franco-german, cu un rol de „lider” pentru Franţa, relatează AFP.