Burj Khalifa este cea mai mare clădire din lume și nimeni nu a crezut în 2003 când se afla în stadiu de proiect că acea clădire va putea fi construita. Într-un domcumentat National Geographic, a prezentat povestea contrucției unui zgârie no de 828 de metri, cea mai înaltă clădire din lume.
Dubai a înțeles de mult că Petrolul nu va mai aduce bani la fel de mulți și că resursele lor se epuizează. Gândind spre viitor cei din Emiratele Arabe Unite au pus cei mai buni ingineri, arhitecți și oameni de știință să transforme orașul Dubai într-un loc ce trebuie să fie musai înclus pe lista orașelor vizitate.
Având suficienți bani și-au permis să viseze la orice. De la aer condiționat pe străzi, pentru a face față celor peste 50 de grade, la cea mai înaltă clădire din lume Burj Khalifa.
Inginerul William F. Baker este unul din cei mai buni din lume, el alături de alte câteva zeci de minți luminate ale lumii au fost aleși să dezvolte proiectul.
Baker declara în documentatul realizat despre Burj Khalifa că înainte de orice construcție trebuie să vezi pe ce sol urmeză să fie amplasată. Forajele au venti cu cele mai proaste rezultate întâlnite de expertul american, dar asta nu i-a oprit.
Soluții inginerești de ultimă oră și inovații au făcut ca turnul, care inițial nu era proiectat să fie așa de mare să fie dezvoltat până la dimensiunea de 828 de metri înălțime.
Jumătate de milion de tone de oțel susțin tunrul gigantic din Dubai și peste 928 d milioane de litri de apă rece sunt folosite pentru a răci clădirea.
Construcția a început în 2004 și s-a încheiat în 2009. 5 ani de muncă zilnică, inovații tehnologice și schimbări de planuri pentru a rezista noilor descoperiri neprvăzute în proiectul inițial. În Dubai orice este aproape posibil, așa că 1.4 miliarde dolari au fost alocate pentru a finaliza construcția care atrage masiv vizitatori din Europa și Asia.
Pe lângă problemele ce țin de construcție, o altă mare problemă a fost alimentarea clădirii cu apă. Cum poate să ajungă apa atât de sus și deși n-ar părea cum vor reuși să evacueze apa menajeră.
Ingineii au dezvoltat rezervoare de apă, apa de uz casnic și potabilă este pompată în acestea și alte rezervoare preiau apa menajeră. Dacă în clădirile normale gravitația duce apa spre canalizare, la 828 de metri înâlțime ar însemna ca apa să cadă spre canalizare cu 160 de kilometrii pe oră. Asta ar însemna, de asemenea și o presiune prea mare pe conducte, prin urmare soluția a fost ca la o distanta egală de etaje să existe rezervoare cu apă potabilă și altele cu apă menajeră.
Sute de pompe au grijă ca presiune să nu fie prea mare și să nu suprasolicite conductele care se întind pe 100km prin Burj Khalifa.