Descoperiți detaliile despre noile cușete de dormit Airbus. Constructorul aeronautic european pregătește o mutare curajoasă pentru cei care vor zbura cu avionul pe distanțe mari.
În cazul zborurilor foarte lungi, cușetele de dormit din zona cargo sunt bine venite. Nu vorbim despre o cameră cu vedere, dar cu siguranță trebuie să luăm în discuție faptul că pasagerii se vor relaxa pentru câteva ore, la orizontală. Astfel ei pot spune adio durerilor de gât, crampelor musculare și situațiilor inconfortabile când adormind, capul le va aluneca pe umărul pasagerului de lângă ei.
Împreună vor concepe şi vor construi cuşete de dormit pentru pasageri. Acestea vor putea fi instalate în compartimentele de marfă. Airbus a adăugat că intenţionează să primească aprobările necesare din partea autorităţilor de reglementare până în anul 2020. Astfel cuşetele de dormit vor putea fi instalate, în premieră, pe avioanele din seria A330. Detaliile au fost oferite de compania Airbus în timpul unei conferințe recente în Hamburg.
Directorul general, Alan Joyce, a dezvăluit că transportatorul ia în considerare diferite opţiuni pentru a face zborurile pe distanţe foarte lungi mai confortabile pentru pasageri. Compania Qantas studiază posibilitatea de a lansa legături directe din Australia către Europa şi SUA. Acest lucru înseamnă că pasagerii vor petrece până la 17 ore la bordul avioanelor.
Companiile aeriene vor putea să modernizeze avioanele vechi cu modulele noi de dormit. O altă opțiune este să construiască cușetele în aeronavele care ies din linia de producție. De asemenea, Airbus studiază posibilitatea de a oferi compartimente similare pentru dormit pentru modelul A350.
Citiți și despre: