News

Delta Dunării – noua țintă a touroperatorilor americani

Delta Dunării se află în vizorul agențiilor de turism de peste Atlantic. Anul acesta, în luna mai, 27 de touroperatori din Statele Unite ale Americii vor vizita zona.

Un operator român de incoming vrea să atragă cât mai mulţi turişti americani în Delta Dunării.

Astfel, luna aceasta, 27 de touroperatori din SUA vor vizita zona.

Delta Dunării va fi promovată de Invitation Romania în SUA în cadrul unui concept activ ecologic, adaptat la o clientelă de vârstă medie şi de peste 60 de ani. Acţiunea se va termina în Tulcea, printr-o conferinţă de presă care va evalua serviciile şi infrastructura produsului Delta Dunării pentru turiştii americani, se arată într-un comunicat remis vineri AGERPRES.

„Acest proiect a fost precedat, în prima parte a anului, de infotripuri dedicate pieţelor flamandă, franceză şi germană. De asemenea, în iunie vom derula un proiect inedit de promovare către reţelele noastre internaţionale„, subliniază Gheorghe Fodoreanu, preşedintele Invitation Romania.

Fodoreanu apreciază că aceste iniţiative private sunt în măsură să înlocuiască lipsa prezenţei oricărui suport de promovare a turismului românesc, după închiderea birourilor de promovare turistică, măsură care a fost luată anul trecut.

Citiți și despre orașul din România care a fost inclus în topul celor mai frumoase orașe europene.

În vacanța de 1 mai, în Delta Dunării, gradul de ocupare a unităţilor de cazare a fost de 99%.

Potrivit Administraţiei Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării (ARBDD), la începutul acestui an, în Deltă erau amenajate 6.685 de locuri de cazare.

Anul trecut, conform statisticilor ARBDD, 90.050 de persoane au vizitat Rezervaţia. Acest număr este cel mai mare înregistrat din 2011 până în prezent. Din cei peste 90.000 de vizitatori, 71.939 au fost români. Citiți mai multe detalii AICI.

Delta Dunării are o suprafață de 3446 km². Este aflată în mare parte în Dobrogea, România și parțial în Ucraina. Este a doua ca mărime și cea mai bine conservată dintre deltele europene.

Citiți și despre orașul din România care a avut mai mulți turiști decât locuitori.

Delta Dunării a intrat în patrimoniul mondial al UNESCO în 1991, fiind clasificată ca rezervație a biosferei la nivel național în România și ca parc național în taxonomia internațională a IUCN.

Situl Delta Dunării, începând din 21 mai 1991, este protejat prin Convenția Ramsar (The Ramsar Convention on Wetlands) ca zonă umedă de importanță internațională, conform Wikipedia.

Andrei Beldiman

Andrei Cristian Beldiman - video reporter 10 ani de experiență internațională în hoteluri de 4 și 5 stele, cu precădere în Grecia Editor și fotograf în timpul liber Călător, povestitor și explorator

Share
Published by
Andrei Beldiman

Recent Posts

Comanda tort Iasi de la Cofetaria Paradiso

Atunci când vine vorba despre deserturi, gustul joacă un rol esențial în crearea unor momente…

o zi ago

Cadouri practice și elegante de Crăciun, pentru bărbați: Soțul tău le va iubi!

Crăciunul este momentul perfect pentru a-ți surprinde soțul cu un dar care să îi reflecte…

o zi ago

Avantajele Pentru Cerere Cazier Judiciar Online

Confortul de a solicita din propria locuință Cererea pentru obținerea cazierului judiciar online reprezintă o…

o lună ago

Viitorul Călătoriilor Aeriene: Inovații și Tendințe

Industria aeriană se află într-o continuă evoluție, iar inovațiile tehnologice și noile tendințe joacă un…

4 luni ago

Care sunt cele mai frecvente greșeli care întârzie rambursarea TVA pentru transportatori?

Rambursarea TVA este un proces esențial pentru transportatori, dar poate fi și unul complicat și…

4 luni ago

Agentii Imobiliare Iasi – Oferte Exclusive de Apartamente si Case in Iasi. Ce ar trebui sa urmaresti cand cauti o agentie imobiliara?

Agentii Imobiliare Iasi - Oferte Exclusive de Apartamente si Case in Iasi. Ce ar trebui…

4 luni ago

Acest site folosește cookies.