În urma unui nou studiu reiese că un turist din cinci cumpărăr pachetul de vacanță last minute Grecia.
Turiștii preferă această modalitate de a cumpăra pachete de vacanță pentru a beneficia de ofertele last minute. Informațiile provin în urma unui studiu realizat de un tour-operator, remis miercuri Agerpres.
În general, persoanele care preferă astfel de oferte de vacanţă au un program flexibil. Astfel își permit să meargă într-o călătorie programată cu doar câteva zile înainte de plecare. De asemenea angajaţii care nu sunt nevoiţi să stea la birou opt ore pe zi, seniorii şi studenţii aleg acest tip de pachet turistic.
Citiți și Top 5 locuri de vizitat în Costa Rica
Majoritatea turiştilor care aleg serviciile unei agenţii pentru a-şi petrece concediul de vară într-o destinaţie de litoral precum Grecia, Turcia, Spania, Egipt sau Bulgaria îşi programează călătoria cu câteva luni înainte. Principalele motive sunt condiţiile de plată ale programului Early Booking, conform studiului. În acest caz, se aplică reduceri de până la 45%, iar suma poate fi achitată în rate.
„În general, din această categorie fac parte familiile cu copii, care trebuie să ţină cont şi de nevoile celor mici atunci când îşi planifică concediul de vară. Părinţii iau în calcul data la care copiii intră în vacanţa mare ori examenele naţionale dacă au de susţinut astfel de testări. Pentru aceşti turişti e important ca toate detaliile vacanţei – mijlocul de transport, cazarea, regimul de masă – să fie stabilite din timp”, afirmă Raluca Hatmanu, reprezentanta tour-operatorului.
De exemplu, un pachet în Corfu, care include zbor charter cu plecare din Bucureşti pe data de 3 iulie şi cazare 7 nopţi cu demipensiune la un hotel de trei stele costă 349 de euro/persoană, preţ cu 25% mai mic decât tariful iniţial. Pe insula Creta, în zona Heraklion, o persoană poate plăti cu 20% mai puţin pentru un pachet all inclusive într-un hotel de trei stele şi transport cu charter avion, iar cei care prind ofertele last minute în Lefkada pot beneficia de o reducere de 45%.
Citiți și Destinațiile populare ale românilor pentru vacanța de vară 2018
„Principalul avantaj al vacanţelor prinse pe ultima sută de metri este legat de preţ. El poate fi mai mic cu până la 45% decât în momentul afişării ofertei iniţiale. De multe ori, preţul poate rivaliza cu o ofertă early booking, doar că în ceea ce priveşte oferta last minute turistul trebuie să accepte condiţiile de transport şi cazare oferite în acel moment de agenţie”, spune Raluca Hatmanu, de la Christian Tour.
Persoanele care „vânează” astfel de oferte trebuie să aibă în vedere şi faptul că acestea sunt în număr limitat, iar principiul care se aplică este ‘primul venit, primul servit’.
Atunci când vine vorba despre deserturi, gustul joacă un rol esențial în crearea unor momente…
Crăciunul este momentul perfect pentru a-ți surprinde soțul cu un dar care să îi reflecte…
Confortul de a solicita din propria locuință Cererea pentru obținerea cazierului judiciar online reprezintă o…
Industria aeriană se află într-o continuă evoluție, iar inovațiile tehnologice și noile tendințe joacă un…
Rambursarea TVA este un proces esențial pentru transportatori, dar poate fi și unul complicat și…
Agentii Imobiliare Iasi - Oferte Exclusive de Apartamente si Case in Iasi. Ce ar trebui…
Acest site folosește cookies.