Autorităţile cubaneze au decretat doliu naţional de două zile, începând de sâmbătă, după prăbuşirea unui avion de linie la Havana, accident soldat cu cel puţin 107 morţi, în circumstanţe încă neelucidate, informează BFMTV.
Aparatul Boeing 737-200 s-a prăbuÅŸit într-o zonă nelocuită vineri, în jurul orei prânzului, după ce tocmai decolase spre Holguin (estul Cubei), având la bord 110 persoane: 104 pasageri, majoritatea cubanezi, potrivit media oficiale, ÅŸi ÅŸase membri ai echipajului de naÅ£ionalitate mexicană. ÃŽn urma accidentului, au supravieÅ£uit doar trei persoane, aflate „în stare critică”, conform autorităţilor.
Informaţiile despre accident oferite presei sunt extrem de sumare deocamdată, o anchetă fiind în curs. Avionul s-a prăbuşit la puţin timp după decolare, în momentul în care aparatul efectua un viraj. Autorităţile nu au precizat dacă cutiile negre au fost găsite.
O conferinţă de presă a fost prevăzută pe aeroport pentru sâmbătă, în jurul orei locale 15:00.
„Ministerul Transporturilor a trimis la faÅ£a locului o comisie pentru a ancheta faptele ÅŸi în prezent vom lansa toate investigaÅ£iile pertinente, urmând să comunicăm informaÅ£ii populaÅ£iei de îndată ce vom obÅ£ine rezultate”, a declarat vineri noul preÅŸedinte cubanez Miguel Diaz-Canel, care i-a succedat lui Raul Castro în urmă cu o lună.
Acesta din urmă, operat recent de hernie la vârsta de 86 de ani, a dat instrucÅ£iuni ÅŸi a transmis „condoleanÅ£e familiilor victimelor catastrofei”.
Direcţia generală aeronautică civilă mexicană a anunţat trimiterea unei echipe de specialişti pentru a ajuta autorităţile cubaneze în anchetă.
Avionul era închiriat de compania publică cubaneză Cubana de Aviacion de la Mexicain Global Air, cunoscută ÅŸi sub denumirea de Aerolineas Damojh, potrivit formulei „wet lease”, care prevede o închiriere cu echipaj complet, format din doi piloÅ£i, trei însoÅ£itoare de bord ÅŸi un tehnician.
Fabricat în 1979, potrivit guvernului mexican, aparatului i s-a efectuat ultima revizie tehnică în noiembrie 2017.
În absenţa publicării de către autorităţi a listei cu pasageri, misterul rămâne până în prezent asupra numărului exact al cetăţenilor străini care se aflau la bordul aparatului, în plus faţă de echipajul mexican. Unele canale media oficiale au indicat că cei mai mulţi pasageri erau cubanezi.
Pentru moment, doar guvernul argentinian a anunţat moartea a doi cetăţeni ai săi în accident. La Buenos Aires, legenda locală a fotbalului Diego Maradona, un apropiat al Cubei, a transmis condoleanţe familiilor victimelor, ca de altfel şi numeroase guverne latino-americane şi europene.
Pe reţelele de socializare, apropiaţi ai victimelor au început să le publice fotografiile, precum cea a lui Jose Angel, director al grupului muzical Bolero Salsa, şi cea a soţiei sale.
La spitalul Calixto Garcia din Havana, starea celor trei supravieÅ£uitoare -femei de naÅ£ionalitate cubaneză, potrivit autorităţilor – rămâne preocupantă.
„Pentru moment, pronosticul este nesigur, starea lor fiind gravă, vieÅ£ile lor fiind în pericol”, a declarat vineri seara televiziunii de stat doctorul Carlos Martinez, directorul spitalului Calixto Garcia. O altă sursă medicală a indicat pentru AFP că fiecare dintre ele a suferit cel puÅ£in opt intervenÅ£ii chirurgicale.
La Havana şi la Holguin, oraş situat la 670 km est de capitală, familiile victimelor au fost izolate şi luate în custodie de autorităţi, care le-au pus la dispoziţie un număr de telefon special.
Familiile care locuiesc în provincie vor fi transportate rapid la Havana pentru identificarea victimelor, au informat canale media oficiale. La Mexico, rudele membrilor echipajului, extrem de afectate de tragedie, au fost de asemenea contactate de Global Air.
„Ei ne susÅ£in, vor să ne ajute cu paÅŸapoarte pentru a ne duce la faÅ£a locului”, a spus câtorva jurnaliÅŸti fratele tehnicianului decedat.
Precedentul accident aerian survenit în Cuba data din aprilie 2017, când un avion de transport al forţelor armate de fabricaţie rusească s-a prăbuşit cu opt oameni la bord într-o regiune montană din vestul ţării.
În 2010, un aparat ATR-72 al companiei cubaneze Aerocaribbean, care făcea legătura între Santiago şi Havana, a căzut în centrul insulei, provocând moartea a 68 de persoane, dintre care 28 erau cetăţeni străini.