News

Două aeronave Air India au fost implicate în incidente aviatice

Două dintre zborurile companiei Air India au fost implicate în incidente aviatice pe parcursul zilei de miercuri, 20 iunie 2018.

O aeronavă India Airbus A-321 a fost nevoită să se întoarcă la sol la puțin timp după decolare.

Un Airbus A321-200, înregistrat VT-PPG, efectua zborul AI-440 din Chennai către Delhi (India). 130 de persoane se aflau la bord. Avionul decolase de pe pista 25 a aeroportului din Chennai în momentul în care echipajul de zbor a decis să se întoarcă. Cauza care a dus la această decizie a fost o serie de vibrații suspecte la unul dintre motoare. Aeronava a aterizat în siguranță pe aeroportul din Chennai la doar 20 de minute de la decolare.

Citiți și VIDEO. Incident la bordul unei aeronave. Modul în care sunt forțați pasagerii să coboare este surprinzător

Reprezentanții aeroportului au declarat că unele dintre lamele elicei unuia dintre motoare au fost îndoite. De asemenea au găsit mai multe pene, dar niciun semn conform căruia o pasăre a fost aspirată de motorul avionului. A fost adăugat faptul că în ciuda muncii personalului aeroportuar, tomberoanele aflate în apropiere atrag un număr mare de păsări. Spre fericirea tuturor, toți cei 130 de oameni aflați la bord au fost nevătămați.

Un avion India Airbus A-321 a fost implicat într-un incident aviatic în apropierea orașului Mumbai.

Un Airbus A321-200, înregistrat VT-PPA, efectua zborul AI-985 din Ahmedabad către Mumbai (India). La bordul aeronavei se aflau 131 de persoane. Avionul se afla în curs de aterizare pe aeroportul din Mumbai în momentul în care echipajul de zbor a raportat o defecțiune hidraulică. Aeronava a continuat aterizarea și a ajuns la sol în condiții de sigurnață, pe pista numărul 27.

Citiți și Incident la bordul unui avion. 400 de pasageri blocați în avion, fără ventilație

O altă aeronavă A321-200, înregistrată VT-PPN, a fost folosită pentru efectuarea următorului segment de zbor către Muscat. Zborul a ajuns la destinația finală cu o întârziere de 2 ore și 20 de minute.

Andrei Beldiman

Andrei Cristian Beldiman - video reporter 10 ani de experiență internațională în hoteluri de 4 și 5 stele, cu precădere în Grecia Editor și fotograf în timpul liber Călător, povestitor și explorator

Share
Published by
Andrei Beldiman

Recent Posts

Comanda tort Iasi de la Cofetaria Paradiso

Atunci când vine vorba despre deserturi, gustul joacă un rol esențial în crearea unor momente…

13 ore ago

Cadouri practice și elegante de Crăciun, pentru bărbați: Soțul tău le va iubi!

Crăciunul este momentul perfect pentru a-ți surprinde soțul cu un dar care să îi reflecte…

19 ore ago

Avantajele Pentru Cerere Cazier Judiciar Online

Confortul de a solicita din propria locuință Cererea pentru obținerea cazierului judiciar online reprezintă o…

o lună ago

Viitorul Călătoriilor Aeriene: Inovații și Tendințe

Industria aeriană se află într-o continuă evoluție, iar inovațiile tehnologice și noile tendințe joacă un…

4 luni ago

Care sunt cele mai frecvente greșeli care întârzie rambursarea TVA pentru transportatori?

Rambursarea TVA este un proces esențial pentru transportatori, dar poate fi și unul complicat și…

4 luni ago

Agentii Imobiliare Iasi – Oferte Exclusive de Apartamente si Case in Iasi. Ce ar trebui sa urmaresti cand cauti o agentie imobiliara?

Agentii Imobiliare Iasi - Oferte Exclusive de Apartamente si Case in Iasi. Ce ar trebui…

4 luni ago

Acest site folosește cookies.