News

Eurocontrol alertează companiile aeriene: posibile atacuri cu rachete

Companiile aeriene au fost alertate de Eurocontrol în privința unor posibile atacuri cu rachete în estul Mării Mediterane.

 

Eurocontrol a emis marţi, 10 aprilie, o „alertă rapidă” destinată companiilor aeriene, pentru estul Mediteranei. Cauza este posibilitatea unor atacuri cu rachetă asupra Siriei în următoarele 72 de ore, transmit EFE şi Reuters.

Conform Agerpres, Eurocontrol, organizaţia europeană pentru securitate în navigaţia aeriană, a precizat că rachete aer-sol şi/sau de croazieră ar putea fi folosite în zilele de marți, miercuri și joi.

De asemenea există posibilitatea întreruperii intermitente a echipamentului de radionavigaţie. Companiile aeriene trebuie să ţină cont de această alertă la planificarea operaţiunilor de zbor în respectiva zonă a Mediteranei.

„Ca urmare a posibilei lansări de lovituri aeriene în Siria cu rachete aer-sol şi/sau de croazieră în următoarele 72 de ore şi a posibilităţii întreruperii intermitente a echipamentului de radionavigaţie, trebuie ţinut cont la planificarea operaţiunilor de zbor în estul Mediteranei/zona FIR Nicosia.”, relevă Eurocontrol, pe site-ul său, cu referire la spaţiul aerian indicat.

Preşedintele american, Donald Trump, şi aliaţii occidentali discută o eventuală acţiune militară împotriva regimului lui Bashar al-Assad pentru un presupus atac chimic comis sâmbătă la Douma, un oraş controlat multă vreme de rebeli.

Trump a decis să-şi anuleze participarea la cel de-al 8-lea summit al Americilor, care se va desfăşura vineri la Lima (Peru).

Motivul este pentru a se concentra pe răspunsul pe care SUA îl vor da presupusului atac chimic din Siria, a anunţat marţi Casa Albă.

Peste 40 de persoane au fost ucise sâmbătă în atacul de la Douma, ultimul bastion al insurgenţilor lângă capitala siriană Damasc.

Donald Trump a condamnat luni atacul chimic ca fiind un act „atroce” comis asupra unor „civili nevinovaţi”. El a adăugat că va lua o decizie cu privire la paşii de urmat în următoarele 24-48 de ore.

Şefa guvernului de la Londra, Theresa May, s-a arătat marţi de acord cu preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, şi preşedintele francez, Emmanuel Macron. Este necesar un răspuns al comunităţii internaţionale la atacul de sâmbătă din Siria, în care regimul de la Damasc ar fi folosit arme chimice.

Citiți și:

Andrei Beldiman

Andrei Cristian Beldiman - video reporter 10 ani de experiență internațională în hoteluri de 4 și 5 stele, cu precădere în Grecia Editor și fotograf în timpul liber Călător, povestitor și explorator

Share
Published by
Andrei Beldiman

Recent Posts

Comanda tort Iasi de la Cofetaria Paradiso

Atunci când vine vorba despre deserturi, gustul joacă un rol esențial în crearea unor momente…

6 ore ago

Cadouri practice și elegante de Crăciun, pentru bărbați: Soțul tău le va iubi!

Crăciunul este momentul perfect pentru a-ți surprinde soțul cu un dar care să îi reflecte…

11 ore ago

Avantajele Pentru Cerere Cazier Judiciar Online

Confortul de a solicita din propria locuință Cererea pentru obținerea cazierului judiciar online reprezintă o…

o lună ago

Viitorul Călătoriilor Aeriene: Inovații și Tendințe

Industria aeriană se află într-o continuă evoluție, iar inovațiile tehnologice și noile tendințe joacă un…

4 luni ago

Care sunt cele mai frecvente greșeli care întârzie rambursarea TVA pentru transportatori?

Rambursarea TVA este un proces esențial pentru transportatori, dar poate fi și unul complicat și…

4 luni ago

Agentii Imobiliare Iasi – Oferte Exclusive de Apartamente si Case in Iasi. Ce ar trebui sa urmaresti cand cauti o agentie imobiliara?

Agentii Imobiliare Iasi - Oferte Exclusive de Apartamente si Case in Iasi. Ce ar trebui…

4 luni ago

Acest site folosește cookies.