TAROM se pregătește de restructurări și despre asta vă povesteam într-un articol precedent. Primul episod din lista disponibilizărilor oficială, intrată în posesia AIR24 este referitor la Însoțitorii de bord ai companiei care au fost evaluați timp de 3 ani, atât prin sondaje anonime făcute după ce pasagerii zburau cu TAROM, cât și prin mystery passenger.
Înainte de toate să explicăm ce este un mystery passenger, este un pasager obișnuit sau mai mulți, amplasați în cursele regulate ale companiei, pe diverse clase de zbor și rute, care evalueaza atitudinea însoțitorilor de zbor, cu note de la 1 la 5.
Chiar dacă nota generală, media este proastă, au fost și mulți însoțitori de zbor seniori, șefi de cabină care au fost evaluați cu note de 4 sau 5. Iar aici vom scoate în față următoarele:
A se înțelege că pasagerii experimentați, mystery passenger, erau puși să pună echipajul în diverse situații pentru a vedea cum reacționează și pentru a putea fi notați corecți. Toti mystery passengeri au fost echipați cu instrumente de monitorizare audio-video pentru a avea „probele” necesare.
În urma sondajelor efectuate prin SMS sau apeluri telefonice de către companiile contractate atât de conducerea TAROM cât și de Ministerul Transporturilor s-au acordat urmatoarele calificative, pe un eșantion de 5000 de pasageri:
Repetăm, pasagerii erau chestionați cu 5 întrebări, la care erau rugați să acorde o notă de la 1 la 5. Ne vom rezuma în acest „episod” pe evaluarea personalului navigant, respectiv Cabin Crew.
Media generală obținută de însoțitorii de zbor ai companiei TAROM a fost de 2.56 puncte. Media constând în media artitmetică la cele 5 întrebări adresate celor 5000 de pasageri chestionați. Pasagerii au fost din ambele clase de călătorie TAROM, respectiv Business și Economy.
Nota: S-au exclus reclamațiile pasagerilor cu privire la service-ul sau customer care-ul ce nu putea fi la un nivel cerut de procedura TAROM în situațiile de urgență, vreme rea sau lipsă produse catering din cauza terților.
Deși poate v-ați fi așteptat ca personalul mai învârstă să fie evaluat negativ, se pare că cei mai tineri au fost considerați de pasageri cei mai neplăcuți dintre însoțitorii de zbor.
75% din generația „nouă” TAROM de Cabin Crew avea, potrivit sondajului o atitudine nepotrivită, un ton inadecvat atunci când pasagerul solicita sau adresa diverse întrebări / servicii.
În 82.5% din cursele TAROM efectuate de către cei 5000 de pasageri chestionați, 68,54% dintre aceștia s-au plâns de faptul că imediat după service, indiferent de durata de zbor Însoțitorii de zbor nu mai treceau prin cabină și se izolau în cele două locuri speciale din avion, spate sau fața avionului.
Cel mai supărător aspect pentru cei 5000 de pasageri chestionați a fost atitudinea celor din echipajul de cabină, care vorbea pe un ton superior, părea total plictisit, servea produsele din meniu fară zâmbet și din relatările verbale, doar 34,2% au mai avut „curajul” să ceară pe zborurile medii încă un pahar cu apă sau o cafea.
Mystery passenger nu este o practică nouă și nu doar TAROM o face, companiile practică acest lucru pentru a se asigura că serviciile oferite de companie sunt aplicate de angajații acesteia de la checkin până la debarcare.
Lista continuă cu episodul 2 care va prezenta și momente video și audio, blurate și modifcate vocile însoțitorilor de zbor, pentru a înțelege mai clar ce au constatat cei care au evaluat activitatea acestora în ultimii 3 ani.
Din lista de mai sus reiese faptul că atitudinea cabin crew nu era una potrivită pentru o companie de linie și pentru o companie respectabilă precum TAROM.
La aproape fiecare terminare de sector, însotitorii de zbor și chiar și piloțiii companiei se serveau cu stocurile rămase în barurile companiei. Mai precis plecau acasă cu gențile burdușite de sucuri, băuturi alcoolice, servețele, hârtie igienică sau alte produse.
Nu comentăm prea mult acest lucru și specificam clar că fiecare produs aflat la bord este înclus în prețul biletului pe care pasagerul îl anchiziționează de la TAROM, dar nici o procedură nu prevede că stocurile rămase pot fi „furate” sau duse acasă, ci trebuie rambursate firmei de catering care deservește compania și în cazul produselor neperisabile să fie repartizate pe alte zboruri.
Prin urmare Însoțitorii de zbor evaluați cu note extrem de proaste, indiferent de vechimea lor în companie, vor fi primii pe lista disponibizărilor din acest departament.
TAROM prin AGA și CA își dorește într-un tragic final să păstreze angajații care-și fac meseria cu drag și știu să gestioneze situațiile limită la care sunt supuși.
De meționat că este uman ca zilele proaste să existe și ca zâmbetul să nu fie mereu disponibil pe fața personalului și să nu uităm nici de pasagerii turbulenți sau care se cred la restaurant și tratează cabin crew ca pe niste ospătari la înălțime. Dar asta nu justifică în niciun fel media obținută de însoțitorii de zbor în special din generația nouă, care par să aplice mai ceva ca cei de la ANAF atitudinea „sunt angajat la stat, nu-mi pasă”.
NOTĂ: AIR24.ro nu are scopul de a denigra compania TAROM și nici meseria de însoțitor de zbor. Tocmai de aceea nu au fost prezentate numele persoanelor prost evaluate și nici nu va fi cazul ca vreodată ca site-ul nostru să facă asta.
AIR24 atrage doar atenția că dacă ești angajat TAROM ești în continuare obligat să fii atent cu cei care călătoresc cu tine și ești și tu în mică parte responsabil de revenirea pasagerilor la bord și de profitul companiei.
Atunci când vine vorba despre deserturi, gustul joacă un rol esențial în crearea unor momente…
Crăciunul este momentul perfect pentru a-ți surprinde soțul cu un dar care să îi reflecte…
Confortul de a solicita din propria locuință Cererea pentru obținerea cazierului judiciar online reprezintă o…
Industria aeriană se află într-o continuă evoluție, iar inovațiile tehnologice și noile tendințe joacă un…
Rambursarea TVA este un proces esențial pentru transportatori, dar poate fi și unul complicat și…
Agentii Imobiliare Iasi - Oferte Exclusive de Apartamente si Case in Iasi. Ce ar trebui…
Acest site folosește cookies.