News

Incident aerian: tânăr imobilizat într-o cursă Ryanair

Incident aerian la bordul zborului Ryanair, pe ruta București – Roma. Un tânăr a încercat să deschidă, în timpul zborului, ușa avionului. Iată cum a fost imobilizat acesta.

Un tânăr a încercat să deschidă ușa avionului în timpul zborului.

Acesta a forțat ieșirea de urgență a aeronavei. Este vorba despre cursa București – Roma, din data de 14 aprilie. Pasagerii care au călătorit cu zborul companiei Ryanair au trăit momente de panică.

Acest incident aerian a avut loc cu câteva momente înainte de începerea procedurii de aterizare pe aeroportul din Ciampino (Roma). Un român în vârstă de 25 de ani de ani a încercat să deschidă ieșirea de urgență. Acesta a fost imobilizat de un grup de pasageri.

Pasagerii avea centurile de siguranță puse în momentul în care s-a produs acest incident aviatic. Aceștia au început să țipe în momentul în care au observat că un tânăr avea mâinile pe mânerul ușii de ieșire. Acesta a tras de mâner și apoi s-a auzit un zgomot puternic, a declarat Iulian Bodolica, unul dintre pasageri, pentru Hotnews.

Iulian adaugă că a alergat imediat înspre tânăr și l-a pus la pământ. L-au ajutat câțiva bărbați din avion. Starea de panică i-a paralizat pe mulți dintre cei părtași la incident.

Tânărul în cauză a declarat că vrea să se sinucidă și că nu și-a luat pastilele.

O însoțitoare de bord, italiancă, a intervenit pentru a-l calma. Alți pasageri i-au oferit apă. Acesta a refuzat să se așeze pe scaun. Căpitanul a anunțat că nu poate ateriza avionul până când toată lumea este pe scaun.

Iulian Bodolică a adăugat că l-a ridicat pe tânărul în cauză. L-a așezat pe scaun și împreună cu alți pasageri l-au ținut sub observație.

Avionul a aterizat cu circa 15 minute întârziere la aeroportul de la Ciampino. un echipaj de carabinieri l-a luat în primire pe tânăr.

O româncă prezentă la bord a confirmat faptul că Iulian a reuşit să-l blocheze pe autorul incidentului, împreună cu alţi pasageri.

Răspunsul companiei Ryanair a fost următorul:

„Echipajul zborului de la București la Roma (14 aprilie) a cerut asistența autorităţilor locale la aterizare, după ce un pasager a devenit agresiv în timpul călătoriei. Aeronava a aterizat în mod normal, iar individul a fost îndepărtat și reținut de poliție. Nu vom tolera niciun comportament nepotrivit sau agresiv la bord, siguranța și confortul clienților, al echipajului și aeronavelor noastre este prioritatea noastră numărul unu. Cazul e de acum de competenţa poliției locale”.

Informații acordate Hotnews.

Citiți și despre:

Andrei Beldiman

Andrei Cristian Beldiman - video reporter 10 ani de experiență internațională în hoteluri de 4 și 5 stele, cu precădere în Grecia Editor și fotograf în timpul liber Călător, povestitor și explorator

Share
Published by
Andrei Beldiman

Recent Posts

Comanda tort Iasi de la Cofetaria Paradiso

Atunci când vine vorba despre deserturi, gustul joacă un rol esențial în crearea unor momente…

2 zile ago

Cadouri practice și elegante de Crăciun, pentru bărbați: Soțul tău le va iubi!

Crăciunul este momentul perfect pentru a-ți surprinde soțul cu un dar care să îi reflecte…

3 zile ago

Avantajele Pentru Cerere Cazier Judiciar Online

Confortul de a solicita din propria locuință Cererea pentru obținerea cazierului judiciar online reprezintă o…

o lună ago

Viitorul Călătoriilor Aeriene: Inovații și Tendințe

Industria aeriană se află într-o continuă evoluție, iar inovațiile tehnologice și noile tendințe joacă un…

4 luni ago

Care sunt cele mai frecvente greșeli care întârzie rambursarea TVA pentru transportatori?

Rambursarea TVA este un proces esențial pentru transportatori, dar poate fi și unul complicat și…

4 luni ago

Agentii Imobiliare Iasi – Oferte Exclusive de Apartamente si Case in Iasi. Ce ar trebui sa urmaresti cand cauti o agentie imobiliara?

Agentii Imobiliare Iasi - Oferte Exclusive de Apartamente si Case in Iasi. Ce ar trebui…

4 luni ago

Acest site folosește cookies.