News

Incident aviatic. Aterizare de urgență provocată de păsări

Un avion aparținând companiei aeriene Condor a fost implicat într-un incident aviatic. Acesta a avut loc în decursul dimineații de 29 mai 2018.

Un avion al companiei aeriene germane Condor a efectuat o aterizare de urgență pe Aeroportul Internațional Moi, din Mombasa, Kenya. Un alt incident aviatic a avut loc în timpul unei curse Qatar Airways, către Tunisia.

Incidentele aviatice care implică păsări sunt din ce în ce mai des întâlnire în lumea aviației. De obicei păsările fie se lovesc de fereastra principală a avioanelor, fie sunt aspirate în motoare, cauzând grave probleme.

În timpul dimineții de marți, 29 mai 2018, un avion al companiei germane Condor a fost implicat într-un incident de acest gen.

Citiți și despre incident pe Aeroportul din Manchester. Pasagerii au fost evacuați.

Șeful poliției locale din Mombasa, Noah Mwivanda, a declarat că incidentul a avut drept cauză o pasăre. Poliția a adăugat că incidentul a avut loc la scurt timp după decolarea de pe Aeroportul kenyan, în jurul orei locale 09:30.

Avionul transporta pasageri către Zanzibar, pentru vacanță. Două păsări au zburat direct într-unul dintre motoarele aeronavei.

Avionul a aterizat în condiții de siguranță. Pasagerii sunt teferi. După ce au coborât din avion, aceștia au mers înapoi la hotelurile din zona Nyali. Aceștia vor lua un alt avion către Zanzibar, în dimineața zilei de miercuri, 30 mai.

Managerul Aeroportului Internațional Moi, Walter Agong, a afirmat că avionul se afla în tranzit din Frankfurt, Germania. Urma să preia câțiva pasageri din Mombasa și să-și continue zborul către destinația finală, Zanzibar.

Citiți și despre incident aviatic: fum la bord, însoțitorii de bord și-au pus măștile de oxigen.

Păsările sunt cauza principală a aterizărilor de urgență pe Aeroportul din Mombasa. Anul trecut, în octombrie, un zbor al companiei Turkish Airlines a fost nevoit să aterizeze de urgență după ce o pasăre a fost aspirată într-unul dintre motoarele sale.

De asemenea, tot astăzi, 29 mai, un avion al companiei Qatar Airways A330 a efectuat o aterizare de urgență pe Aeroportul Internațional Heydar Aliyev, în Baku, Azerbaidjan.

La bordul aeronavei se aflau 137 de pasageri și 14 membrii ai echipajului. Unul dintre motoarele sale s-a oprit în zbor. Cauza este aspirarea unei păsări. Avionul se afla pe ruta Qatar, Doha – Tunisia. Din fericire toți pasagerii și echipajul sunt teferi.

Andrei Beldiman

Andrei Cristian Beldiman - video reporter 10 ani de experiență internațională în hoteluri de 4 și 5 stele, cu precădere în Grecia Editor și fotograf în timpul liber Călător, povestitor și explorator

Share
Published by
Andrei Beldiman

Recent Posts

Comanda tort Iasi de la Cofetaria Paradiso

Atunci când vine vorba despre deserturi, gustul joacă un rol esențial în crearea unor momente…

58 de minute ago

Cadouri practice și elegante de Crăciun, pentru bărbați: Soțul tău le va iubi!

Crăciunul este momentul perfect pentru a-ți surprinde soțul cu un dar care să îi reflecte…

7 ore ago

Avantajele Pentru Cerere Cazier Judiciar Online

Confortul de a solicita din propria locuință Cererea pentru obținerea cazierului judiciar online reprezintă o…

o lună ago

Viitorul Călătoriilor Aeriene: Inovații și Tendințe

Industria aeriană se află într-o continuă evoluție, iar inovațiile tehnologice și noile tendințe joacă un…

4 luni ago

Care sunt cele mai frecvente greșeli care întârzie rambursarea TVA pentru transportatori?

Rambursarea TVA este un proces esențial pentru transportatori, dar poate fi și unul complicat și…

4 luni ago

Agentii Imobiliare Iasi – Oferte Exclusive de Apartamente si Case in Iasi. Ce ar trebui sa urmaresti cand cauti o agentie imobiliara?

Agentii Imobiliare Iasi - Oferte Exclusive de Apartamente si Case in Iasi. Ce ar trebui…

4 luni ago

Acest site folosește cookies.