Incident aviatic Qantas. Unul dintre avioanele companiei aeriene australiene a experiementat turbulențe de siaj care l-au făcut să piardă brusc din altitudine.
Compania aeriană Qantas Airways Ltd., din Australia, a declarat joi că unul dintre avioanele sale, Airbus SE A380, a experimentat turbulențe de siaj. Avionul s-a aflat în cădere liberă timp de 10 secunde.
Niciun pasager nu a fost rănit și nu a existat nicio avariere a aeronavei în urma incidentului. Airbus-ul A380 a decolat de la Los Angeles târziu, duminică, cu destinația Melbourne. Aeronava a zburat în spatele altui avion Qantas, Airbus A380, către Sydney, a declarat purtătorul de cuvânt al companiei aeriene.
Citiți și Ce sunt turbulenţele, cât de periculoase pot fi și care sunt locurile sigure din avion?
În cazul aeronavelor mai mari ca mărime este nevoie de mai mult timp pentru a le evita.
Acest tip de turbulențe este rar și implică un avion mare și unul mai mic, decât două două super-jumbo-uri.
Administrația federală a aviației din SUA (FAA), care a gestionat controlul traficului aerian în timpul incidentului Qantas, necesită o distanță de cel puțin 5 mile pentru toate jeturile în timpul fazei de croazieră a zborului.
Citiți și Incident aviatic. Picaj de la 10km altitudine la 500m în doar 5 minute
Administrația federală a aviației din SUA (FAA), care a gestionat controlul traficului aerian în timpul incidentului Qantas, necesită o distanță de cel puțin 5 mile nautice pentru toate jeturile în timpul fazei de croazieră a zborului.
La decolare și aterizare există un risc mai mare pentru turbulențele de siaj. Este recomandat pentru un Boeing 747 să fie la distanță de 4,5 mile marine față de un avion A380 și până la 8 mile marine față de un avion de dimensiuni mai mici. Un A380 în spatele altui A380 necesită doar o distanță minimă de separare.
Prezentatorul australian de televiziune, Eddie McGuire, care se afla la bord, a spus că incidentul a ținut aproximativ 10 secunde. Unii pasageri se țineau de mâini. A apreciat faptul că după ce avionul a ieșit din vortexul avionului aflat în fața lor, căpitanul a informat pasagerii despre ceea ce s-a întâmplat.
Reprezentanții Qantas și Airbus au declarat că situația a derulat conform măsurilor de siguranță.
Atunci când vine vorba despre deserturi, gustul joacă un rol esențial în crearea unor momente…
Crăciunul este momentul perfect pentru a-ți surprinde soțul cu un dar care să îi reflecte…
Confortul de a solicita din propria locuință Cererea pentru obținerea cazierului judiciar online reprezintă o…
Industria aeriană se află într-o continuă evoluție, iar inovațiile tehnologice și noile tendințe joacă un…
Rambursarea TVA este un proces esențial pentru transportatori, dar poate fi și unul complicat și…
Agentii Imobiliare Iasi - Oferte Exclusive de Apartamente si Case in Iasi. Ce ar trebui…
Acest site folosește cookies.