News

Industria aeronautică va fi afectată de retragerea SUA din acordul nuclear cu Iranul

Preşedintele Donald Trump a anunţat marţi seara că SUA se va retrage din acordul nuclear semnat cu Iranul. Industria aeronautică va suporta consecințele acestei acțiuni.

Retragerea Statelor Unite din acordul nuclear cu Iranul va afecta industria aeronautică. John Bolton, consilierul naţional pentru securitate al preşedintelui american, a precizat că sancţiunile americane împotriva Iranului, care erau în vigoare înaintea acordului din 2015, se reiau imediat. Departamentul Trezoreriei urmează să precizeze perioadele de tranziţie pentru contractele existente.

Trezoreria americană a anunţat că în 90 de zile va retrage autorizaţiile de export către Iran, ale avioanelor de pasageri şi al componentelor şi serviciilor conexe.

Din 6 august, Trezoreria va revoca şi licenţa care permitea companiilor americane să facă afaceri în Iran, informează Reuters. În 180 de zile, se vor reintroduce sancţiuni împotriva tranzacţiilor cu banca centrală iraniană, cu anumite instituţii financiare şi cu sectorul energetic din Iran.

Citiți și despre extinderea sistemului de control acces în Aeroportul Otopeni.

Secretarul trezoreriei, Steve Mnuchin, a precizat că vor fi revocate licenţele Boeing şi Airbus pentru vânzarea de avioane de pasageri către Iran.

Compania IranAir comandase 200 de avioane: 100 de la Airbus, 80 de la Boeing şi 20 de la producătorul franco-italian ATR. Toate aceste tranzacţii depind de licenţele americane, din cauza componentelor folosite. După suspendarea sancţiunilor împotriva Iranului, Boeing a obţinut în decembrie 2016 un contract cu IranAir în valoare de 17 miliarde de dolari.

Citiți și despre Lufthansa Group a comandat 16 aeronave Airbus și Boeing.

Încă înainte de anunţul de marţi al preşedintelui Donald Trump privind retragerea SUA din acordul nuclear cu Iranul, unii iranieni şi-au retras banii din bănci.

Un oficial al celei mai mari bănci de stat din Iran, Melli Ban, a declarat agenţiei că economiile au scăzut, dar nu a precizat cu ce sumă. El a apreciat că este un fenomen temporar. Tendinţa se va inversa după trecerea momentului de incertitudine privind politica americană faţă de Iran, informează Agerpres.

Andrei Beldiman

Andrei Cristian Beldiman - video reporter 10 ani de experiență internațională în hoteluri de 4 și 5 stele, cu precădere în Grecia Editor și fotograf în timpul liber Călător, povestitor și explorator

Share
Published by
Andrei Beldiman

Recent Posts

Comanda tort Iasi de la Cofetaria Paradiso

Atunci când vine vorba despre deserturi, gustul joacă un rol esențial în crearea unor momente…

6 ore ago

Cadouri practice și elegante de Crăciun, pentru bărbați: Soțul tău le va iubi!

Crăciunul este momentul perfect pentru a-ți surprinde soțul cu un dar care să îi reflecte…

12 ore ago

Avantajele Pentru Cerere Cazier Judiciar Online

Confortul de a solicita din propria locuință Cererea pentru obținerea cazierului judiciar online reprezintă o…

o lună ago

Viitorul Călătoriilor Aeriene: Inovații și Tendințe

Industria aeriană se află într-o continuă evoluție, iar inovațiile tehnologice și noile tendințe joacă un…

4 luni ago

Care sunt cele mai frecvente greșeli care întârzie rambursarea TVA pentru transportatori?

Rambursarea TVA este un proces esențial pentru transportatori, dar poate fi și unul complicat și…

4 luni ago

Agentii Imobiliare Iasi – Oferte Exclusive de Apartamente si Case in Iasi. Ce ar trebui sa urmaresti cand cauti o agentie imobiliara?

Agentii Imobiliare Iasi - Oferte Exclusive de Apartamente si Case in Iasi. Ce ar trebui…

4 luni ago

Acest site folosește cookies.