Nave ruseşti de război vor patrula permanent în Marea Mediterană. Acestea vor fi echipate cu rachete de croazieră Kalibr.
Nave militare ruse, echipate cu rachete de croazieră ‘Kalibr’, vor patrula ‘permanent’ anul acesta în Marea Mediterană pentru a contracara ameninţarea ‘teroristă’ în Siria. Acolo armata rusă acţionează în sprijinul regimului lui Bashar al-Assad.
Informațiile au fost declarate în cursul zilei de miercuri, 16 mai, de preşedintele rus Vladimir Putin, într-o reuniune cu şefi ai armatei şi responsabili din industria militară rusă la Soci, informează agenţia de presă Belga.
Citiți și despre mai multe baze militare din Siria au fost lovite de rachete.
„În acest an, din cauza menţinerii ameninţării teroriste în Siria, navele noastre echipate cu rachete de croazieră ‘Kalibr’ vor patrula în permanenţă în Marea Mediterană”. A declarat Putin, adăugând că, în general, pentru acest an sunt planificate 102 marşuri de antrenament ale navelor şi submarinelor ruseşti.
La sfârşitul lunii ianuarie, nave şi submarine ruseşti au lansat circa 100 de rachete Kalibr asupra unor ţinte ale jihadiştilor în Siria, conform agenţiilor de presă ruse.
În acelaşi timp, preşedintele rus a cerut conducerii marinei ruse să „consolideze componenta navală a forţelor strategice nucleare, ceea ce va spori rolul flotei în asigurarea descurajării nucleare”. El a subliniat că un obiectiv major rămâne dezvoltarea unor grupări navale multifuncţionale care să contracareze ameninţări militare pe mare la adresa Rusiei, potrivit TASS.
Citiți și despre tentativă de atac cu rachete – Arabia Saudită intervine în Yemen.
În acelaşi timp, Vladimir Putin a declarat că Rusia va continua să-şi doteze marina cu noi echipamente în cadrul programului de înzestrare a armatei ruse cu armament modern.
Conform experţilor ruşi, rachetele Kalibr, cu rază mare de acţiune, seamănă îndeaproape rachetelor de croazieră americane Tomahawk, dar sistemul rusesc este mai recent. El cuprinde rachete mai variate, inclusiv supersonice, antinavale şi altele.
Citiți și despre atac cu rachete și lovituri aduse țintelor militare iraniene în Siria, din partea armatei israeliene.
Rusia dispune de două baze militare în Siria, ambele echipate cu sisteme sofisticate de apărare antiaeriană – o bază navală la Tartus, nu departe de graniţa cu Libanul, şi una la Hmeimim, la nord de Latakia.
Moscova intervine militar din septembrie 2015 în sprijinul forţelor regimului lui Bashar al-Assad şi împotriva grupărilor jihadiste.
Intervenţia rusă a schimbat evoluţia conflictului din Siria, permiţând armatei siriene să preia mai mult de jumătate din teritoriul Siriei de sub controlul rebelilor şi al grupării Statul Islamic.
Atunci când vine vorba despre deserturi, gustul joacă un rol esențial în crearea unor momente…
Crăciunul este momentul perfect pentru a-ți surprinde soțul cu un dar care să îi reflecte…
Confortul de a solicita din propria locuință Cererea pentru obținerea cazierului judiciar online reprezintă o…
Industria aeriană se află într-o continuă evoluție, iar inovațiile tehnologice și noile tendințe joacă un…
Rambursarea TVA este un proces esențial pentru transportatori, dar poate fi și unul complicat și…
Agentii Imobiliare Iasi - Oferte Exclusive de Apartamente si Case in Iasi. Ce ar trebui…
Acest site folosește cookies.