News

Nou record Wizz Air – 30 de milioane de pasageri transportați în ultimul an

30 de milioane de pasageri transportați în ultimele 12 luni marchează un nou record Wizz Air. Creșterea companiei aeriene este cea mai rapidă din Europa.

Wizz Air, una dintre companiile aeriene cu cea mai rapidă creștere din Europa și cel mai mare transportator aerian low-cost din Europa Centrală și de Est, anunță cele mai recente date de trafic și un nou record istoric pentru companie. În ultimele 12 luni au fost transportați 30 de milioane de pasageri.

Operațiunile companiei au crescut cu 24% comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut.

Ca parte din cea mai mare dezvoltare operațională din istoria Wizz Air inițiată la începutul lunii martie, compania adaugă 700 de zboruri săptămânale și va recepționa 21 de aeronave Airbus pentru bazele sale din Europa în următoarele 17 săptămâni.

Citiți despre oferta de bilete de zbor la doar 69ron.

În doar 8 săptămâni Wizz Air a lansat deja 34 de rute noi cu tarife scăzute în rețeaua din Europa. A inaugurat trei destinații noi: Atena în Grecia, Harkiv în Ucraina și Viena, capitala Austriei. Astfel a extins oferta variată de destinații cu tarife reduse. Compania continuă să investească și să susțină dezvoltarea comunităților pe care le deservește prin stimularea pieței și crearea de noi locuri de muncă mulțumită celor 8 aeronave noi Airbus livrate la patru baze din Marea Britanie, Polonia și Ungaria.

Dezvoltarea rapidă a operațiunilor Wizz Air aduce oportunități de călătorie avantajoase și variate și un sistem simplu de rezervare online, și oferă posibilitatea de a avea experiențe memorabile în mai mult de 140 de destinații de-a lungul Europei și dincolo de ea.

Wizz Air și-a încurajat pasagerii să sărbătorească creșterea rapidă a companiei urmărind #WIZZaroundEurope pe canalele de Social Media pentru a câștiga premii atractive.

Până acum, pasagerii Wizz Air au câștigat mai mult de 15 vouchere valorice WIZZ în valoare de mai mult de 8.000 de euro, ceea ce oferă acelor norocoși oportunitatea de a explora o varietate de destinații din rețeaua WIZZ.

Citiți și despre primul zbor Londra – București cu Wizz Air UK.

“Suntem mândri că am ajuns la un nou și important punct de referință în istoria de succes WIZZ, cu un nou record de pasageri în ultimele 12 luni. Mai mult de 30 de milioane de pasageri, care au călătorit fie de plăcere, fie în interes de afaceri, s-au bucurat de zboruri avantajoase și variate în întreaga rețea extinsă și diversă WIZZ”, declară Sorina Ratz, WIZZ Air Head of Corporate Communications (interimar).

“Continuăm să fim una dintre companiile aeriene cu cea mai rapidă creștere din Europa, având în fiecare an o creștere puternică și consistentă de două cifre și oferim clienților noștri și mai multe oportunități de a călători la prețuri cu adevărat dintre cele mai mici. Ne propunem să îi inspirăm să descopere rețeaua noastră de destinații, iar echipajul Wizz Air este pregătit de fiecare data să vă întâmpine la bord cu un zâmbet.”

Andrei Beldiman

Andrei Cristian Beldiman - video reporter 10 ani de experiență internațională în hoteluri de 4 și 5 stele, cu precădere în Grecia Editor și fotograf în timpul liber Călător, povestitor și explorator

Share
Published by
Andrei Beldiman

Recent Posts

Comanda tort Iasi de la Cofetaria Paradiso

Atunci când vine vorba despre deserturi, gustul joacă un rol esențial în crearea unor momente…

7 ore ago

Cadouri practice și elegante de Crăciun, pentru bărbați: Soțul tău le va iubi!

Crăciunul este momentul perfect pentru a-ți surprinde soțul cu un dar care să îi reflecte…

13 ore ago

Avantajele Pentru Cerere Cazier Judiciar Online

Confortul de a solicita din propria locuință Cererea pentru obținerea cazierului judiciar online reprezintă o…

o lună ago

Viitorul Călătoriilor Aeriene: Inovații și Tendințe

Industria aeriană se află într-o continuă evoluție, iar inovațiile tehnologice și noile tendințe joacă un…

4 luni ago

Care sunt cele mai frecvente greșeli care întârzie rambursarea TVA pentru transportatori?

Rambursarea TVA este un proces esențial pentru transportatori, dar poate fi și unul complicat și…

4 luni ago

Agentii Imobiliare Iasi – Oferte Exclusive de Apartamente si Case in Iasi. Ce ar trebui sa urmaresti cand cauti o agentie imobiliara?

Agentii Imobiliare Iasi - Oferte Exclusive de Apartamente si Case in Iasi. Ce ar trebui…

4 luni ago

Acest site folosește cookies.