Piloți americani răniți cu lasere în Africa

Andrei Beldiman, 04 mai. 2018

Doi piloți americani ai unui avion de transport au suferit răni ușoare la ochi. Aceștia se pregăteau să aterizeze pe baza Djibouti, de pe continentul african.

Se presupune că aterizarea avionului american a fost îngreunată de chinezi.

Aceștia au folosit indicatoare laser. Piloții au suferit răni ușoare la ochi.

Cetăţeni chinezi au vizat în repetate rânduri cu indicatoare laser de tip militar piloţi americani care operau în jurul bazei lor din Djibouti, a informat joi Pentagonul, citat de AFP.

Djibouti, oficial Republica Djibouti, este un stat din Cornul Africii, cu capitala la Djibouti. Se învecinează la nord cu Eritreea, la sud și vest cu Etiopia, iar în sud-est cu Somalia. Granițele rămase se învecinează cu Marea Roșie și Golful Aden, conform Wikipedia.

Ministerul american al apărării a adresat o plângere oficială Beijingului şi i-a cerut să ancheteze aceste fapte care datează de câteva săptămâni, potrivit purtătoarei de cuvânt Dana White.

„Este vorba despre fapte foarte serioase”, a explicat ea. „Această practică reprezintă un risc real pentru aviatorii noştri”, a adăugat Dana White.

Citiți și despre un avion de luptă rusesc care s-a prăbușit în mare.

Doi piloţi ai unui avion de transport C-130 au suferit răni uşoare la ochi când se pregăteau să aterizeze pe baza din Djibouti, a făcut cunoscut o altă purtătoare de cuvânt, Sheryll Klinkel, informează Agerpres.

Situată la nivelul aeroportului internaţional din Djibouti, baza Camp Lemonnier este singura instalaţie americană permanentă de pe continentul african.

Ea este utilizată în mare parte pentru operaţiuni împotriva terorismului în Africa de Est şi în Yemen.

În 2017, China a deschis o bază navală în Djibouti, la numai câţiva kilometri de americani, unica bază militară de care dispune până în prezent în străinătate.

Citiți și despre interceptarea unui avion american de către ruși.

Dana White a subliniat că este „convinsă” că vinovaţii pentru agresiunile cu aceste lasere de mare putere sunt chinezi.

Oficiali americani au declarat pentru Wall Street Journal că este posibil ca laserul să provină de la baza chineză. informează Agerpres.

← Close