Reprezentanții HiSky au efectuat, marți, 28 februarie, inspecția finală și zborul de acceptare pentru prima aeronavă A321 neo LR, care va intra în flota companiei. Astfel, HiSky devine oficial primul operator aerian care înregistrează în România acest model de aeronavă. În zilele următoare, aeronava cu înmatricularea YR-WOW, va fi transferată de la fabrica Airbus din Hamburg, Germania, la o bază de bază de mentenanță din Cehia pentru vopsire, înainte de a ajunge la București, la finalul acestei luni.
Noua aeronavă HiSky a fost produsă în anul 2022 și face parte din cea mai recentă generație dezvoltată de Airbus, care încorporează ultimele tehnologii în materie de siguranță și eficiență a transportului aerian. Cele două motoare cu care este echipată, Pratt & Whitney GTF™, asigură o reducere a consumului de carburant de până la 20% și emană cu până la 20% mai puțin CO2, respectiv 50% mai puțin NOx.
„La numai doi ani de când HiSky a început operarea de zboruri regulate, iată că reușim să aducem în flota noastră cel mai performant model de aeronavă, existent în acest moment pe piață. Inspecția finală și zborul de acceptare al unei aeronave noi, chiar la fabrica Airbus, sunt experiențe la care visează orice pilot și orice antreprenor în această industrie și mă bucur că am avut ocazia. Însă, acest moment marchează, în primul rând, îndeplinirea promisiunii pe care ne-am făcut-o nouă și pasagerilor, încă de la început. Ne-am propus să fim o companie modernă, adaptată vremurilor, iar siguranța și măsurile care să reducă impactul aviației asupra mediului sunt obiectivele în jurul cărora construim.”, a declarat Iulian Scorpan, CEO HiSky.
Modelul ales de HiSky, A321 neo LR, este versiunea aeronavei A321 neo cu autonomie extinsă de zbor, având capacitatea de a parcurge o distanță de până la 7,400 km. Această performanță va permite companiei aeriene să opereze zboruri, fără escală, către destinații mai îndepărtate. Aeronava înmatriculată YR-WOW are o configurație a cabinei de doar 201 locuri, oferind astfel spațiu semnificativ fiecărui pasager, în condițiile în care numărul de scaune cu care poate fi echipat acest model este de 244.
Aceasta este cea de-a șasea aeronavă din flota HiSky, care devine astfel cel mai mare operator Airbus din România. Ce-a de-a șaptea aeronavă, tot A321 neo LR, este programat a fi livrată de producătorul francez la finalul lunii aprilie.
HiSky operează zboruri regulate din București, Cluj-Napoca, Iași, Baia Mare și Chișinău către destinații interne și internaționale, precum și zboruri în regim charter în parteneriat cu principalele agenții de turism din România.
Atunci când vine vorba despre deserturi, gustul joacă un rol esențial în crearea unor momente…
Crăciunul este momentul perfect pentru a-ți surprinde soțul cu un dar care să îi reflecte…
Confortul de a solicita din propria locuință Cererea pentru obținerea cazierului judiciar online reprezintă o…
Industria aeriană se află într-o continuă evoluție, iar inovațiile tehnologice și noile tendințe joacă un…
Rambursarea TVA este un proces esențial pentru transportatori, dar poate fi și unul complicat și…
Agentii Imobiliare Iasi - Oferte Exclusive de Apartamente si Case in Iasi. Ce ar trebui…
Acest site folosește cookies.