News

Sute de vieți pierdute după un raid întreprins de armata israeliană în Fâșia Gaza

Armata israeliană a lovit peste 35 de ținte în poziții diferite în Fâșia Gaza. Sute de palestinieni și-au pierdut viața.

35 de ţinte în şapte poziţii diferite din Fâşia Gaza au fost lovite de armata israeliană, în replică la tirurile de obuze de mortiere şi de rachete lansate din enclava palestiniană.

Atacul a avut loc în cursul dimineații de marți, 29 mai 2018.

„Tocmai am întreprins un raid important care a lovit peste 30 de ţinte militare diferite care aparţin unor organizaţii teroriste”. Declarațiile au fost făcute de purtătorul de cuvânt al armatei, Jonathan Conricus, transmite AFP.

Citiți și despre avioane militare israeliene au atacat ținte ale mișcării islamiste palestiniene Hamas.

El a precizat că loviturile au distrus un tunel şi diferite infrastructuri militare „aparţinând Hamas şi Jihadului Islamic”, conform Agerpres.

Potrivit purtătorului de cuvânt al armatei israeliene, atacul palestinian de marţi şi riposta israeliană sunt cele mai importante de la sfârşitul războiului din 2014.

Cele 28 de obuze de mortiere lansate marţi nu au fost revendicate de nicio grupare armată. În ciuda acestui fapt Israelul le atribuie mişcării islamiste Hamas, care controlează Fâşia Gaza, şi aliatului mişcării, Jihadul Islamic.

„Controlul situaţiei este de resortul Hamas”, a subliniat purtătorul de cuvânt al armatei israeliene. Afirmația acestuia vine după ce, în cursul dimineţii, Hamas acuzase Israelul că este „în întregime responsabil” de escaladare.

Citiți și despre puternice tensiuni între Israel și Iran – atac cu rachete.

Fâşia Gaza este scena amplificării tensiunilor începând din 30 martie şi declanşarea mobilizării denumite „Marele Marş al Întoarcerii”. În urma acesteia au avut loc mai multe ciocniri sângeroase de-a lungul frontierei cu Israel.

Cel puţin 120 de palestinieni au fost ucişi de tiruri israeliene de la acea dată.

Israelul afirmă că îşi apără frontiera şi acuză Hamas că se foloseşte de această mobilizare pentru a masca încălcări ale frontierei şi tentative de atac împotriva civililor israelieni.

Andrei Beldiman

Andrei Cristian Beldiman - video reporter 10 ani de experiență internațională în hoteluri de 4 și 5 stele, cu precădere în Grecia Editor și fotograf în timpul liber Călător, povestitor și explorator

Share
Published by
Andrei Beldiman

Recent Posts

Comanda tort Iasi de la Cofetaria Paradiso

Atunci când vine vorba despre deserturi, gustul joacă un rol esențial în crearea unor momente…

13 ore ago

Cadouri practice și elegante de Crăciun, pentru bărbați: Soțul tău le va iubi!

Crăciunul este momentul perfect pentru a-ți surprinde soțul cu un dar care să îi reflecte…

19 ore ago

Avantajele Pentru Cerere Cazier Judiciar Online

Confortul de a solicita din propria locuință Cererea pentru obținerea cazierului judiciar online reprezintă o…

o lună ago

Viitorul Călătoriilor Aeriene: Inovații și Tendințe

Industria aeriană se află într-o continuă evoluție, iar inovațiile tehnologice și noile tendințe joacă un…

4 luni ago

Care sunt cele mai frecvente greșeli care întârzie rambursarea TVA pentru transportatori?

Rambursarea TVA este un proces esențial pentru transportatori, dar poate fi și unul complicat și…

4 luni ago

Agentii Imobiliare Iasi – Oferte Exclusive de Apartamente si Case in Iasi. Ce ar trebui sa urmaresti cand cauti o agentie imobiliara?

Agentii Imobiliare Iasi - Oferte Exclusive de Apartamente si Case in Iasi. Ce ar trebui…

4 luni ago

Acest site folosește cookies.