Taximetriștii de la aeroporturile din România au fost amendați de polițiști. Suma contravențiilor se ridică la valoarea de 17.340ron.
Aproape 70 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 17.340 de lei, au fost date de poliţişti pentru abateri de la normele legale care reglementează circulaţia pe drumurile publice şi activitatea de taximetrie.
Potrivit IGPR, poliţiştii au acţionat pentru verificarea legalităţii activităţii de taximetrie în zona a şase aeroporturi din ţară. În doar 2 ore au fost verificate 156 de autoturisme şi aplicate 69 de sancţiuni contravenţionale.
”La data de 27 iunie, sub coordonarea de specialitate a Direcţiei de Poliţie Transporturi din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, poliţiştii au acţionat în zona aeroporturilor internaţionale Henri Coandă Bucureşti, Cluj-Napoca, Timişoara, Craiova, Bacău şi Iaşi, pentru verificarea autovehiculelor care efectuează transport în regim de taxi”, se arată într-un comunicat al IGPR.
Citiți și COTAR a decis închiderea terminalelor de comenzi taxi de pe Aeroportul Henri Coandă
Dintre sancţiunile aplicate, 48 au fost pentru încălcarea normelor privind circulaţia pe drumurile publice, 12 pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere, iar 9 pentru alte abateri.
De asemenea, pe parcursul activităţilor desfăşurate, a fost dispusă şi o măsură complementară de reţinere a certificatului de înmatriculare, informează Agerpres.
Totodată a fost vizată depistarea celor care acostează persoane pentru a le oferi ilegal astfel de servicii, precum şi a celor care, deşi sunt autorizaţi, nu respectă regulile de tarifare sau standardul de calitate a serviciilor oferite, precizează sursa citată.
Citiți și Documente false descoperite pe Aeroportul din Cluj-Napoca
Acţiunile desfăşurate de Poliţia Română pentru siguranţa transportului public de persoane continuă şi în perioada următoare.