Categories: News

Trei autorităţi investighează incidentul aerian de la Mamaia

Incidentul aerian de la Mamaia din vacanța de 1 mai a început să fie investigat de trei autorități.

Un elicopter a aterizat în nordul staţiunii Mamaia, în mini vacanța de 1 mai, în parcarea unui club. Acesta a fost la un pas de a provoca un dezastru.

Incidentul aerian cu elicopterul din Mamaia este anchetat de Centrul de Investigaţii şi Analiză pentru Siguranţa Aviaţiei Civile (CIAS), de Autoritatea Aeronautică Civilă Română şi de Poliţia Constanţa.

Un aparat de zbor aparţinând companiei JT Air a venit la inaugurarea clubului Nuba. La bordul elicopterului se aflau unii dintre invitaţii VIP. Incidentul a avut loc sâmbătă, 28 aprilie, la ora 15.10. Elicopterul a survolat zona la mică înălţime. Din această cauză vântul puternic produs de elicea acestuia a luat panouri pe sus punând în pericol viaţa trecătorilor.

VIDEO. Imagini noi surprinse la aterizarea elicopterului în Mamaia.

Se pare că acest aspect nu a fost de ajuns. Elicopterul a aterizat într-o parcare plină de maşini şi de oameni, făcând un salt care se putea solda cu victime.

Vedeți aici videoclipul cu aterizarea elicopterului la Mamaia.

În anchetă vor fi efectuate expertize tehnice şi de laborator.
„Am primit notificare cu privire la producerea acestui incident, datele sunt confidenţiale, dar raportul preliminar va fi făcut public, în decurs de o lună. Finalizarea raportului poate dura 1 an sau chiar 2 ani. Vom face câteva recomandări de siguranţă în acest caz, aşa cum e procedura. Totul va fi transparent.”, a precizat reprezentantul CIAS, pentru Adevărul.

Aparatul de zbor, implicat în incident, aparţine companiei JT Air, deţinută de un om de afaceri din Năvodari, Jean Paul Tucan.

Acesta este fostul director al Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Constanţa.

La aterizarea în parcare pilotul nu a oprit elicele elicopterului. În timp ce un bărbat din partea gazdelor s-a apropiat de aparat, pentru a întâmpina oaspeții, elicopterul a făcut un salt ca un cal nărăvăş.

Citiți și despre supraviețuitorul unui accident cu elicopterul care a dat de necaz la salvarea din partea altui elicopter.

Autoritatea Aeronautică Civilă, din subordinea Ministerului Transporturilor, are datoria să investigheze acest caz. Raportul Poliţiei despre potenţialele distrugeri provocate de elicopter – asupra maşinilor, în speţă – va fi înaintat Curţii de Apel Constanţa, abilitată în astfel de cazuri. Până marţi, 1 mai, nimeni nu depusese plângere la Poliţie cu privire la acest incident. Sursa: Adevărul.

Andrei Beldiman

Andrei Cristian Beldiman - video reporter 10 ani de experiență internațională în hoteluri de 4 și 5 stele, cu precădere în Grecia Editor și fotograf în timpul liber Călător, povestitor și explorator

Share
Published by
Andrei Beldiman

Recent Posts

Comanda tort Iasi de la Cofetaria Paradiso

Atunci când vine vorba despre deserturi, gustul joacă un rol esențial în crearea unor momente…

10 ore ago

Cadouri practice și elegante de Crăciun, pentru bărbați: Soțul tău le va iubi!

Crăciunul este momentul perfect pentru a-ți surprinde soțul cu un dar care să îi reflecte…

16 ore ago

Avantajele Pentru Cerere Cazier Judiciar Online

Confortul de a solicita din propria locuință Cererea pentru obținerea cazierului judiciar online reprezintă o…

o lună ago

Viitorul Călătoriilor Aeriene: Inovații și Tendințe

Industria aeriană se află într-o continuă evoluție, iar inovațiile tehnologice și noile tendințe joacă un…

4 luni ago

Care sunt cele mai frecvente greșeli care întârzie rambursarea TVA pentru transportatori?

Rambursarea TVA este un proces esențial pentru transportatori, dar poate fi și unul complicat și…

4 luni ago

Agentii Imobiliare Iasi – Oferte Exclusive de Apartamente si Case in Iasi. Ce ar trebui sa urmaresti cand cauti o agentie imobiliara?

Agentii Imobiliare Iasi - Oferte Exclusive de Apartamente si Case in Iasi. Ce ar trebui…

4 luni ago

Acest site folosește cookies.