Uniunea Europeană şi NATO au invitat Rusia ‘să-şi recunoască responsabilitatea’ în catastrofa zborului MH17. Acesta a fost doborât de o rachetă deasupra estului Ucrainei în 2014.
În două comunicate separate, UE şi NATO cer Federaţiei Ruse să-şi recunoască ‘responsabilitatea şi să coopereze pe deplin cu toate eforturile pentru a stabili răspunderea’ pentru distrugerea avionului companiei Malaysia Airlines, informează France Presse.
Acesta efectua zborul MH17 deasupra estului Ucrainei în 2014. Rusia trebuie să coopereze cu ancheta internaţională cu privire la acest incident. A declarat vineri secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, citat de dpa.
‘Invit Rusia să accepte responsabilitatea şi să coopereze pe deplin cu toate eforturile de a stabili răspunderea, în conformitate cu Rezoluţia 2166 a Consiliului de Securitate al ONU’, a afirmat Stoltenberg într-un comunicat. ‘Doborârea MH17 a fost o tragedie globală. Cei responsabili trebuie să fie traşi la răspundere’, a subliniat secretarul general al NATO.
Olanda şi Australia au acuzat vineri Rusia că este responsabilă pentru catastrofa zborului MH17.
Acuzațiile au fost făcute într-o declaraţie care deschide calea urmărilor penale, potrivit AFP.
Acest anunţ intervine la o zi după concluziile anchetatorilor internaţionali care au stabilit că racheta Buk, care a doborât avionul Malaysia Airlines, provenea de la Brigada 53 antiaeriană a forţelor ruse cu baza în Kursk (Federaţia Rusă). Moscova a dezminţit categoric aceste concluzii.
Majoritatea celor 298 de victime proveneau din Olanda și Australia. Cele două țări ‘consideră Rusia responsabilă pentru participarea sa la distrugerea’ avionului, subliniază guvernul olandez.
‘Distrugerea zborului MH17 a cauzat suferinţe ireparabile’. A menţionat ministrul de externe olandez Stef Blok la o zi după publicarea concluziilor de către Echipa comună de anchetă (JIT), condusă de Olanda.
Cele două ţări pot de acum trimite acest dosar complex în faţa unei organizaţii sau instanţe internaţionale, potrivit aceloraşi surse.
Moscova a respins vineri acuzaţiile formulate de Olanda şi Australia în tragedia MH17 în estul Ucrainei, conform Interfax.
‘Ancheta care a fost efectuată în Olanda de JIT nu a inclus şi partea rusă, deşi partea ucraineană a fost reprezentată. Şi, evident, neavând posibilitatea de a fi un participant deplin al acestei echipe de anchetă, Rusia nu ştie în ce măsură este posibil să aibă încredere în rezultatele acestei investigaţii’. A declarat Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, citat de Interfax şi Reuters.
Avionul companiei Malaysia Airlines, care făcea legătura între Amsterdam şi Kuala Lumpur, a fost doborât într-o zonă controlată de rebelii separatişti la 17 iulie 2014. Toate cele 298 de persoane aflate la bordul său – în majoritate olandezi – şi-au pierdut viaţa.
Atunci când vine vorba despre deserturi, gustul joacă un rol esențial în crearea unor momente…
Crăciunul este momentul perfect pentru a-ți surprinde soțul cu un dar care să îi reflecte…
Confortul de a solicita din propria locuință Cererea pentru obținerea cazierului judiciar online reprezintă o…
Industria aeriană se află într-o continuă evoluție, iar inovațiile tehnologice și noile tendințe joacă un…
Rambursarea TVA este un proces esențial pentru transportatori, dar poate fi și unul complicat și…
Agentii Imobiliare Iasi - Oferte Exclusive de Apartamente si Case in Iasi. Ce ar trebui…
Acest site folosește cookies.