Categories: News

Un pilot de la TAP Portugal a fost reţinut pe aeroportul din Stuttgart după ce s-a urcat la manşă în stare de ebrietate

Un pilot al companiei aeriene portugheze TAP a fost interpelat vineri seară pe aeroportul german Stuttgart, după ce s-a constatat că el s-a prezentat la zbor în stare de ebrietate, iar cursa ce urma să decoleze către Lisabona a fost astfel anulată, relatează agenţiile AFP şi EFE.

Un angajat al aeroportului a observat că bărbatul, un copilot în vârstă de 40 de ani, mirosea a alcool şi avea un mers nesigur. Prin urmare, a fost alertată poliţia, care a intrat în cabina de pilotaj în timp ce respectivul pilot pregătea avionul pentru decolare. Poliţiştii germani au confirmat că el se afla într-o ‘puternică stare de ebrietate’ şi au decis să i se recolteze o probă de sânge pentru stabilirea alcoolemiei.

Ulterior, Parchetul din Stuttgart l-a plasat în arest preventiv cu o cauţiune de 10.000 de euro pentru eliberare, suspendându-i de asemenea licenţa de pilotaj.

 

Zborul care avea ca destinaţie Lisabona a fost anulat, iar pasagerii au fost cazaţi la hotel şi au fost rerutaţi sâmbătă pe alte zboruri.

Toți pasagerii urmează să primească o despăgubire de 250 de euro conform drepturilor europene ale pasagerilor.

Adrian

Share
Published by
Adrian

Recent Posts

Wizz Air anunță trei rute și două aeronave în București, precum și o bază nouă la Băneasa

Wizz Air, cea mai sustenabilă companie aeriană din EMEA, a anunțat astăzi continuarea expansiunii în…

2 luni ago

Legați-vă centura. Acestea sunt cele mai periculoase rute din Europa cu cele mai multe turbulențe

Turbulența pare să fi devenit unul dintre subiectele fierbinți ale anului 2024, cu multiple incidente…

3 luni ago

Un pas major către combustibilul sustenabil pentru aviație: Test operațional SAF finalizat cu succes la Charleroi

Într-o inițiativă comună, Wizz Air, Airbus, Moeve și Aeroportul Charleroi au anunțat încheierea cu succes…

3 luni ago

TAROM deschide societatea TAROM Tehnic. Restructurarea companiei este unul din motivele constituirii unei noi societăți

Compania Națională de Transporturi Aeriene Române, TAROM, anunță un pas strategic semnificativ în evoluția sa:…

3 luni ago

Traficul aerian pe aeroporturile bucureștene continuă să crească în 2024, depășind nivelul pre-pandemic

Anul 2024 a adus o nouă creștere semnificativă a traficului aerian pe principalele aeroporturi din…

3 luni ago

O nouă generație de motoare pentru avioane este gată să scrie istorie

Industria aviației de business și generală se află într-o continuă evoluție, iar motoarele de generație…

3 luni ago

Acest site folosește cookies.