News

Va avea loc o nouă sesiune de recrutări Qatar Airways în România

O nouă sesiune de recrutări Qatar Airways va avea loc în luna iulie în țara noastră. Aflați în continuare toate detaliile pentru a aplica pentru postul de cabin crew.

Renumita companie aeriană Qatar Airways recrutează pe 8 iulie la Cluj.

Compania aeriană Qatar Airways revine în țara noastră pentru a recruta însoțitori de bord. Toți cei interesați să aplice pentru un post la înălțime sunt invitați la Cluj Napoca, pe 8 iulie 2018.

Interviul va fi de tip Open Day, acest lucru înseamnă că puteți participa fără să aplicați în prealabil pe site-ul companiei. În data de 8 iulie trebuie să vă prezentați cu CV-ul în engleză, poze tip pașaport și full-body.

Printre cerințele de angajare ca însoțitor de zbor pentru Qatar Airways se numără următoarele:

  • vârsta minimă 21 ani;
  • să atingeți cu brațul întins 212 cm, desculț(ă), vă puteți ridica pe vârfuri;
  • să aveți minim studii liceale absolvite;
  • să fiți apt din punct de vedere medical;
  • fluent în limba engleză, scris și vorbit;
  • disponibil(ă) pentru relocarea în Doha, Qatar;
  • fire sociabilă, cu bune abilități de comunicare și de muncă într-o echipă multinațională.

Citiți și Cum a fost la cursul Vreau să fiu Stewardesă

Amintim și că pe lângă actele menționate mai sus, pentru interviu, trebuie să aveți la dvs. și următoarele:

  • copie pașaport (dacă nu aveți, mergeți cu o copie după buletin);
  • o fotografie tip pașaport – fără ochelari;
  • o fotografie full length (cadru complet) – fără ochelari;
  • o copie după ultima diplomă de studii.

Evenimentul Qatar Airways va avea loc în cadrul Hotelului Double Tree by Hilton Cluj – City Plaza. Adresa este Strada Sindicatelor 9-13, Cluj-Napoca, 400029, România.

Nu uitați să vă fiți punctuali. Trebuie să vă prezentați la locul evenimentului la ora 09:00 fix, pe 08 iulie.

De asemenea, un detaliu foarte important, este ținuta. Aceasta trebuie neapărat să fie din categorie Formal Business attire. Recomandăm pentru băieți costum închis la culoare, uni, cu cămașă deschisă la culoare, de preferat albă și cravată neagră. Nu uitați că prima impresie contează foarte mult. Băieții trebuie să vină bărbieriți și fără prea multe excese (gel, culori care sar în ochi, bijuterii etc.).

Citiți și Recrutări Ryanair, compania aeriană caută însoțitori de zbor

Pentru domnișoare recomandăm fustă neagră, peste genunchi, cămașă albă, sacou negru. Părul trebuie strâns în coc, buzele roșii, manichiura făcută. De asemenea alegeți să purtați un ceas finuț.

Vă urăm mult succes!

Andrei Beldiman

Andrei Cristian Beldiman - video reporter 10 ani de experiență internațională în hoteluri de 4 și 5 stele, cu precădere în Grecia Editor și fotograf în timpul liber Călător, povestitor și explorator

Share
Published by
Andrei Beldiman

Recent Posts

Comanda tort Iasi de la Cofetaria Paradiso

Atunci când vine vorba despre deserturi, gustul joacă un rol esențial în crearea unor momente…

19 ore ago

Cadouri practice și elegante de Crăciun, pentru bărbați: Soțul tău le va iubi!

Crăciunul este momentul perfect pentru a-ți surprinde soțul cu un dar care să îi reflecte…

o zi ago

Avantajele Pentru Cerere Cazier Judiciar Online

Confortul de a solicita din propria locuință Cererea pentru obținerea cazierului judiciar online reprezintă o…

o lună ago

Viitorul Călătoriilor Aeriene: Inovații și Tendințe

Industria aeriană se află într-o continuă evoluție, iar inovațiile tehnologice și noile tendințe joacă un…

4 luni ago

Care sunt cele mai frecvente greșeli care întârzie rambursarea TVA pentru transportatori?

Rambursarea TVA este un proces esențial pentru transportatori, dar poate fi și unul complicat și…

4 luni ago

Agentii Imobiliare Iasi – Oferte Exclusive de Apartamente si Case in Iasi. Ce ar trebui sa urmaresti cand cauti o agentie imobiliara?

Agentii Imobiliare Iasi - Oferte Exclusive de Apartamente si Case in Iasi. Ce ar trebui…

4 luni ago

Acest site folosește cookies.