Suntem foarte ocupați, iar regulile de distanțare socială sunt clare! În această perioadă mall-urile și magazinele sunt pline. Deci ce e de făcut pentru a putea cumpăra cele necesare de sărbători sau chiar cadouri pe ultima sută de metri? Datorită tehnologiei, poți să comanzi de pe telefon aproape orice îți dorești, iar în doar o oră sau două produsele sunt la tine acasă.
Pentru cei care lucrează până târziu și nu mai prind magazinele deschise, căci acum se închid la ora 21:00, acest gen de serviciu poate fi extrem util. De asemenea, cei care nu pot să cumpere cantități mari de apă sau de suc, de exemplu, neavând mașină personală, pot scăpa de această corvoadă folosind aplicații precum Bringo sau Glovo.
Dacă nu ai folosit niciodată o astfel de aplicație, vom explica exact cum se plasează o comandă, iar procesul este foarte simplu.
Dacă ai mai plasat comenzi folosind aceste platforme, dar ești interesant de cum poți economisi comandând prin Bringo sau Glovo, dă scroll mai jos, căci spre finalul articolul voi explica ce să faci ca să nu plătești transport.
Întâi, trebuie să alegi aplicația pe care dorești să o folosești și să o descarci. Atât Bringo, cât și Glovo, se descarcă din Magazin Play (sau Play Store), de către utilizatorii Android și din App Store, de pe iPhone.
După descărcarea aplicației, aceasta va solicita informații de bază, precum: nume, prenume, adresa de livrare. Atenție, aceasta trebuie să fie adresa la care doriți să ajungă comanda, chiar dacă nu e adresa de domicilu. Poate fi adresa de la birou, de la un prieten etc. De această adresă de livrare depinde și ce magazine vor fi disponibile în zonă.
De asemenea, la înregistrare vei folosi o adresa de e-mail și un număr de telefon. Bringo și Glovo vor solicita și un card valabil, cu care vei putea efectua plata cumpărăturilor. Dacă nu ai un card sau nu dorești să faci plata cu cardul prin Bringo sau Glovo, poți folosi varianta PLATA CASH.
Da, nu este neapărat nevoie de un card pentru a putea face cumpărături prin aceste aplicații.
După ce te-ai înregistrat, poți vedea magazinele disponibile în aria locației. Dacă vei compara magazinele din jurul tau cu magazinele disponibile pentru un prieten care locuiește mai departe, vei observa că acestea sunt diferite.
Asta pentru că poți face cumpărături sau comenzi doar la comercianții din proximitate.
În funcție de magazinul selectat, se vor afișa anumite produse. Pe lângă micii comercianți, Bringo lucrează și cu Carrefour, iar mulți români deja preferă să facă mai multe cumpărături din Carrefour, prin intermediul platformei. Pe ea se găsesc aproape toate produsele disponibile în supermarket.
Procedura e simplă: selectezi produsul dorit și îl adaugi în coș, apoi poți alege dacă vreau doar o unitate sau mai multe din acel produs. Atenție, la produsele la kilogram, se va adăuga automat un kilogram. Dacă dorești doar 500 grame dintr-un aliment sau doar 2 morcovi, de pildă, e necesar să menționezi asta în câmpul: „Instrucțiuni pentru alegerea produselor”.
După ce ai adăugat produsele dorite, poți comanda cumpărăturile. După plasarea c comenzii, un livrator o va prelua. La finalizarea cumpărăturilor, livratorul te va contacta pentru a afla dacă mai ai nevoie și de alte produse sau dacă există produse lipsă pe stoc, te va informa, pentru înlocuirea lor, dacă e cazul.
Comanda de pe Bringo va ajunge la tine în aproximativ 2 ore de la plasarea ei.
Glovo este chiar mai rapid decât Bringo, iar comenzile ajung, de regulă, în mai puțin de o oră.
Pe Glovo nu există numai magazine, ca pe Bringo, ci și restaurante, de unde poți comanda mancare gata gătită.
Dacă ne referim la supermarketuri, pe Glovo vei găsi Kaufland și Cora.
După ce alegi supermarketul dorit, poți să verifici în categoriile lui ce produse sunt disponibile și să le adaugi în cos. La Glovo exista o limită de greutate, întrucât majoritatea curierilor se deplasează cu bicicleta pentru a ajunge mai repede la destinație.
După adăugarea produselor în coș, poți plasa comanda, apoi poți verifica statusul ei. Livratorul te va anunța dacă există produse indisponibile și dacă e posibilă inlocuirea lor.
Livrarea produselor prin Bringo cost 19.99 lei, iar taxa de transport de la Glovo este de 9.99 lei pentru Cora și 15.99 lei pentru Kaufland.
Poți, însă, să scapi foarte ușor de această taxă de transport, dacă folosești anumite trucuri.
Există mai multe variante prin care poți scăpa de costurile de transport. Bringo are mai multe campanii prin care clienții sunt scutiți de taxa de livrare, dacă comandă anumite produse.
De exemplu, dacă alegi să comanzi Coca Cola în valoare de 39 de lei, nu vei mai achita 19.99 lei. Așa poți economisi bani, căci cei 20 de lei pe care i-ai fi dat pe transport se transformă și ei în produse.
Iată câteva exemple de campanii Bringo fără taxă de transport.
Glovo are și el oferte ocazionale prin care cumpărătorii sunt scutiți de taxa de transport. De asemenea, Glovo are un serviciu premium: Glovo Prime, care permite comenzi fără a plăti transportul, contra unei sume de 9.99 lei pe lună.
Până acum am discutat despre cât de simplu este să comanzi cumpărături, evitând aglomerația de la cumpărături. Există însă și dezavantaje în a folosi servicii precum Bringo sau Glovo.
Nu găsești produsele
Chiar dacă magazinele sunt bine aprovizionate, uneori nu apar toate produsele în aplicații. Sau poate dorești o anumită marcă, ce nu e listată. Poți încerca să iei legătura cu cel care livrează produsele să vezi dacă găsește în magazin, dar e destul de complicat.
Livratorul e dezinteresat
De cele mai multe ori, aceste firme au grijă ca cei care livrează să acorde atenție produselor și să fie amabil, dar uneori există și scăpări. Dacă găsești un livrator care nu alege legumele cum trebuie, cumpără produse nepotrivite și le mai și lovește la transport, experiența shoppingului online devine un coșmar.
Nu mai ai contact cu noutățile
Dacă te numeri printre cei care preferă să citească fiecare etichetă și să compari prețurile, nu vei fi extrem de încântat de cumpăratul online. În plus, atunci când mergi în magazine, vezi și ce produse noi au apărut și poate le dai o șansă să le testezi.
Tu ai făcut cumpărături prin Bringo sau Glovo? Care crezi că sunt avantajele și dezavantajele? Așteptăm părerea ta în comentarii!